Băiatul de 14 ani găsit decapitat într-o comună din Olt ar fi fost ucis de un consătean. Suspectul a fost reținut și și-a recunoscut fapta

4 octombrie 2017, 09:05

Daniel renunţase la şcoală şi muncea cu ziua prin sat ca să își ajute familia numeroasă. Cu două seri în urmă, a mers la un bar de la marginea comunei şi a petrecut cu câțiva amici. A plecat la miezul nopţii, spre casă, dar nu a mai ajuns. Dimineața, trupul lui, mutilat și decapitat, a fost descoperit de câțiva săteni.

Imediat, zona a fost împânzită de polițiști și de criminaliști. La fața locului au ajuns și rudele băiatului. Știau că tânărul nu era de găsit, însă spun că băiatul obișnuia să lipsească de acasă.

La audieri, Ionuț Marius Geapănă le-a spus polițiștilor că totul s-a petrecut pe fondul băuturii. Ar fi băut, împreună cu Daniel, aproape o noaptea întreaga, dar în drum spre casă s-au certat. Nu-și amintește motivul. La început, Ionuț l-a lovit cu pumnul, apoi a scos un briceag și l-a tăiat. Ulterior, l-a abandonat pe băiat pe câmp.

Potrivit medicilor legiști, mutilarea cadavrului a fost făcută de animale. Dacă va fi găsit vinovat de crimă, riscă să petreacă după gratii până la 25 de ani.

___________________

Daniel a fost văzut ultima oară în urmă cu două seri, la o benzinărie. Părinții săi nu au reclamat dispariția, pentru că băiatul obișnuia să lipsească.

Procurorii susțin că a fost ucis și au un suspect în persoana unui tânăr din localitate.

Cadavrul a fost trimis la medicină legală pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru omor, iar anchetatorii vor să afle cum a murit băiatul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite