Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Avocatul Poporului duce cazul Dragnea la CCR. Victor Ciorbea a contestat legea care îl împiedică pe şeful PSD să fie premier

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu legea care îl împiedică pe Liviu Dragnea să fie premier. Sunt argumente beton, susţine Victor Ciorbea. Iniţiativa l-a indignat pe şeful statului, în timp ce şeful PSD se plânge că a devenit o obsesie la Palatul Cotroceni. Ca o ironie a sorţii, legea atacată acum la Curte a fost publicată sub semnătura lui Valer Dorneanu, pe atunci preşedintele Camerei Deputaţilor, acum preşedintele CCR.

05 Ianuarie 2017, 14:58 (actualizat 05 Ianuarie 2017, 20:21) |
Avocatul Poporului duce cazul Dragnea la CCR
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Avocatul Poporului reclamă faptul că restricţiile privind o condamnare penală se aplică doar pentru membrii guvernului, nu şi pentru preşedinte, parlamentari sau magistraţi. În plus, restricţia este considerată nerezonabilă şi în dezacord cu prevederi pentru drepturile omului din tratate internaţionale.

AVOCATUL POPORULUI: "Este de necontestat faptul că, o persoană, care urmează să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de integritate, legalitate şi corectitudine, menite să consolideze încrederea cetăţenilor în autorităţile statului, însă cadrul legislativ ce guvernează condiţiile de accedere la o funcţie trebuie să fie unul coerent, predictibil şi unitar, aplicabil tuturor reprezentanţilor celor 3 puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale".

Prin vocea purtătorului său de cuvânt, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat indignat de acţiunea Avocatului Poporului. Şeful statului consideră că legea fundamentală chiar indică şi recomandă criterii suplimentare de integritate.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României: "Preşedintele României trage un semnal de alarmă, pentru că toţi românii trebuie să înţeleagă cât de periculos este un astfel de demers. Practic, prin demersul Avocatului Poporului, se poate deschide poarta condamnaţilor penali să ajungă să ne conducă, să ocupe funcţii înalte în stat".

Şi liberalii condamnă acţiunea Avocatului Poporului.

Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL: "Dl Victor Ciorbea se comportă că avocatul PSD, al lui Liviu Dragnea, şi în niciun caz ca o instituţie care se numeşte Avocatul Poporului".

Liviu Dragnea neagă însă că se va folosi de acţiunea Avocatului Poporului pentru a ajunge la Palatul Victoria. Liderul PSD acuză presiunile pe care preşedintele le-ar face asupra CCR şi Avocatului Poporului.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: "Nu intenţionez să merg prim-ministru acum. Nici acum, nici mâine, nici anul asta. Constat cu regret că este foarte posibil ca încet-încet eu să devin o obsesie pentru acel palat".

Liderul PSD a declarat în mai multe rânduri că legea care îi interzice să fie prim-ministru din cauza condamnării penale este neconstituţională şi nedreaptă. A precizat însă că PSD nu va face demersuri pentru modificarea legii în Parlament.

 

În sesizarea semnată de Victor Ciorbea se reclamă lipsa de coerenţă şi de predictibilitate a legii. Avocatul Poporului subliniază că nu sunt prevăzute aceleaşi criterii de integritate pentru toate demnităţile publice, iar condiţia de a nu fi suferit o condamnare penală nu se aplică şi parlamentarilor sau preşedintelui. Potrivit legii adoptate în 2001, pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale şi nu au suferit condamnări penale. Liviu Dragnea, care a primit o condamnare definitivă în Dosarul Referendumului, spune că legea este neconstituţională. Ultima dată, actul normativ a fost modificat în 2004.

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, declaraţie făcută ieri, 4 ianuarie: "Veţi vedea că sunt argumente beton în sensul soluţiei pe care o voi da. O veţi vedea. Mâine V-am promis că după învestire, gata... Veţi vedea câte texte din Constituţie, din diverse convenţii internaţionale sunt încălcate".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 16°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 11°C 14°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 8°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Martie 2019, 10:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8075.75
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.62%
SNN
9.64
1.36%
TLV
2.13
0.71%
FP
0.90
0.67%
SIF5
2.10
1.2%
EL
10.18
0%
BRD
13.12
0.77%
IMP
0.99
1.02%
SNG
31.25
0.64%
TEL
20.70
0.72%
SIF2
1.23
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI