Medic ginecolog urmărit penal pentru tentativă de omor în cazul unui prematur. Colegiul Medicilor și MS au declanșat anchete. Reprezentantul maternității: Acesta era protocolul la momentul respectiv

7 octombrie 2022, 12:41

Totul s-a întamplat în aprilie 2019, dar informaţiile au ieşit la iveală după ce mama a decis să depună Plângere, în primăvara acestui an. Medicul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Colegiul Medicilor a început o cercetare disciplinară, iar inspecția sanitară din cadrul ministerului sănătății face verificări.

„Sunteți sau nu vinovat?” Este întrebarea la care medicul suspectat că ar fi lăsat un copil născut prematur să moară nu a răspuns în fața jurnaliștilor. A dat declarații în fața procurorilor care trebuie să facă lumină în acest caz. Totul a pornit de la plângerea unei femei care a născut în aprilie 2019 la Maternitatea Polizu din București. Medicul era de gardă și, în urma evaluării, i-ar fi spus femeii că trebuie să avorteze.

Potrivit mamei, înainte să ducă fătul la Anatomie Patologică, o asistentă a descoperit că nou-născutul trăiește. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au început urmărirea penală pentru tentativă de omor calificat. Aceștia spun că medicul a declarat nașterea din aprilie 2019 „un avort spontan fară semne de viabilitate”.

Procurorii susțin că, deși semnele de viabilitate erau evidente, medicul a refuzat, nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Acum se așteaptă rezultatele unei expertize care să stabilească dacă fetița în vârstă de 3 ani a rămas sau nu cu sechele.

Colegiul Medicilor București s-a autosesizat și a început o anchetă disciplinară. O astfel de situație, presupunând că se confirmă, este inadmisibilă, susține conducerea Colegiului. Anchete sunt și la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului, în subordinea căruia se află maternitatea Polizu. Conducerea instituției a aflat că medicul este cercetat acum două săptămâni, când procurorii au trimis la spital o citație.

Deocamdată, până nu se termină ancheta, spitalul nu poate lua nicio măsură administrativă prin care să suspende activitatea medicului.

––––-

Declarații la Maternitatea Polizu ”Acesta era protocolul la momentul respectiv”

Managerul maternității Polizu a susținut, vineri, o declarație de presă în care a spus că nu se pot aplica sancțiuni de suspendare a activității medicului până la încheierea anchetei, dar că acesta nu se află astăzi la serviciu.

Reprezentantul maternității a spus că foaia de observație și fișa mamei nu mai sunt deținute în original de maternitate, deoarece au fost trimise la Parchet când a început ancheta.

„Dacă nu mișcă membrele sau dacă nu scoate un scâncet, se consideră că nu sunt semne de viabilitate. (…) Eu știu că a fost un avorton care a doua zi prezenta semne de viabilitate”, a spus declarat managerul maternității.

Reprezentantul a confirmat faptul că, la momentul faptei, în maternitate exista un protocol prin care orice făt născut înainte de 26 de săptămâni era declarat fără viabilitate.

Parchetul Capitalei anunță că a început urmărirea penală

Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunță că a început urmărirea penală față de medicul de la Maternitatea Polizu acuzat ar fi declarat mort un nou născut viu. Ancheta vizează infracțiunea de „tentativă de omor calificat”

Parchetul arată că există o bănuială rezonabilă privind fapta medicului care ar fi declarat nașterea ca fiind un avort spontan al unui făt fără semne de viață, deși acestea ar fi fost evidente și au fost semnalate de personalul medical  care a intrat în contact cu nou născutul. În comunicat se mai arată că medicul a refuzat nejustificat timp de 12 ore, să acorde înglijiri nou născutului.

Medicul nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor

Medicul suspectat că ar fi lăsat un copil născut prematur să moară a fost vineri la audieri la Parchetul General.

La ieșire de la audieri el nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. A dat declarații în fața procurorilor care trebuie să facă lumină în acest caz.

Totul a pornit de la plângerea unei femei care a născut în aprilie 2019 la maternitatea Polizu din București. Medicul era de gardă și, în urma evaluării, i-ar fi spus femeii că trebuie să avorteze.

Bebelușul a fost descoperit în viață de o asistentă, înainte că aceasta să evacueze deșeurile rezultate în urma nașterii.

În dosar au fost audiate mai multe persoane. Acum se așteaptă rezultatele unei expertize care să stabilească dacă fetiță care are acum trei ani a rămas sau nu cu sechele.

Inspecția Sanitară a Ministerului Sănătății face control la Maternitatea Polizu. Rafila: Mi se pare incredibil aşa ceva. Este o anchetă penală în curs

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Braşov, că fapta ginecologului de la Spitalul Polizu din Capitală, acuzat că ar fi lăsat să moară copii născuţi prematur, este greu de definit şi că pare „incredibilă”.

„Este greu de definit (fapta medicului -n.r.), mi se pare incredibil aşa ceva„, a spus Rafila, întrebat în legătură cu faptele medicului din Bucureşti, acuzat de tentativă de omor.

Totodată, el a precizat că a trimis Inspecţia Sanitară din minister în control la Polizu.

În prezent, este o anchetă penală în curs, (…) în momentul în care Parchetul ne va cere informaţii de natură medicală, pe care le vom putea oferi, o vom face imediat şi necondiţionat.(…) Dacă punem problema unei tentative de omor, aşa cum am citit şi eu în presă, este o acuzaţie foarte serioasă şi trebuie luate măsuri„, a afirmat ministrul Rafila, potrivit Agerpres.

Colegiul Medicilor din Municipiul București  s-a autosesizat și a declanșat o cercetare disciplinară

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) s-a autosesizat și a declanșat o cercetare disciplinară, astăzi, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la cazul de la Maternitatea Polizu.

Colegiul Medicilor din Municipiul București afirmă categoric că o astfel de situație, presupunând că se confirmă ca urmare a anchetei, este inadmisibilă . Trebuie, însă, înainte de orice afirmație, așteptat rezultatul oficial al anchetei autorităților competente.

La Colegiul Medicilor din Municipiul București, până în prezent, nu este înregistrată o sesizare pe marginea acestui caz, se mai transmite în comunicat.

Cazul a plecat de la plângerea unei femei care a născut în aprilie 2019 la Maternitatea Polizu

Femeia ar fi ajuns în camera de gardă, avea 24 de săptămâni de sarcină și susține că i s-ar fi spus că trebuie să facă avort.

La scurt timp după naștere medicii i-au spus că fetița ei s-ar fi născut moartă, însă a doua zi a aflat de la o asistentă că, de fapt, copilul ei trăiește. De aici, femeia a început ancheta. A solicitat ajutorul avocatului Adrian Cuculis și a făcut o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Astăzi au avut loc audierea la Parchet a medicului ginecolog. Potrivit avocatului familiei, medicul ar fi declarat că în momentul nașterii, el a crezut că bebelușul este mort.

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului a reacționat și a anunțat că se desfășoară mai multe controale ale instituțiilor statului privind acest caz și că până în momentul în care ancheta nu va fi finalizată nu vor putea da un punct de vedere. În același comunicat este precizat că de la producerea acelui incident până în prezent la conducerea maternității au fost mai mulți manageri.

Mama bebelușului a declarat că, după ce a fost controlată, i s-a dat să semneze un certificat de deces al copilului, iar a doua zi i s-a spus: ”Copilul ar da semne să trăiască”.

Am născut seara la șapte fără un sfert și fetița a fost descoperită că este vie, undeva la 8 dimineața, a spus mama.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă