Avioanele decolează cu întârziere pe aeroporturile din Capitală. 25 de curse care pleacă sau sunt aşteptate pe Otopeni, anulate

6 ianuarie 2017, 08:57

ORA 19.15 Traficul aerian pe aeroporturile Capitalei se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare abundentă şi vânt în rafale, iar 25 de curse ale companiilor Wizz Air, TAROM, LOT şi Ryanair au fost anulate, potrivit datelor actualizate ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

În plus, unele zboruri pot înregistra întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor, întârzieri care punctual pot atinge sau depăşi o oră.

Astfel, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din România, compania Wizz Air a anulat cursele 3001/3002 Bucureşti – Londra – Bucureşti, 3051/3052 Bucureşti – Paris – Bucureşti, 3081/3082 Bucureşti – Charleroi – Bucureşti, 3201/3203 Bucureşti – Stockolm – Bucureşti, 3091/3092 Bucureşti – Dortmund – Bucureşti şi 3494/3493 Bucureşti – Cluj – Bucureşti, 3171 Bucureşti – Madrid, 3145 Bucureşti – Roma, iar compania Ryanair a anulat cursele 435/436 Timişoara – Bucureşti – Timişoara. De asemenea, sunt anulate cursele LOT 645/646 Bucureşti – Varşovia – Bucureşti şi TAROM 627/628 Bucureşti – Oradea – Bucureşti, 702 Iaşi – Otopeni, 607/608 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti şi 647/648 Bucureşti – Cluj Napoca – Bucureşti.

ACTUALIZARE 17.30 Cei care voiau să ajungă la Timişoara, la Cluj-Napoca, la Iaşi au aflat, odată ajunşi aici, că zborul nu va mai avea loc, a transmis Luiza Gireadă, pentru Telejurnal. În aceeaşi situaţie se află şi cei care voiau să ajungă la Paris, la Londra sau la Stockholm.

ACTUALIZARE 17.20. 19 curse au fost anulate pe aeroportul Otopeni din cauza condiţiilor meteo.

ACTUALIZARE Telejurnal 14:00 Întârzierile, cauzate de procesul de degivrare, au început să fie mai mici. Se operează din ce în ce mai multe curse care vin din afara ţării.

Sunt şase curse anulate din cauza vremii, a anunţat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă.

O altă cursă Varşovia – Bucureşti – Varşovia a fost anulată, dar nu din cauza vremii.

Pasagerii curselor anulate sunt în grija companiilor aeriene. În funcţie de politica fiecărei companii, pot opta pentru returnarea contravalorii biletului sau pentru reprogramarea pentru o cursă ulterioară.

Informaţii în timp real despre lista zborurilor operate pe Aeroportului Henri Coandă din Bucureşti AICI

ACTUALIZARE 11.30. 17 curse au fost anulate pe aeroportul Otopeni din cauza condiţiilor meteo.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din România, compania Wizz Air a anulat cursele 3001/3002 Bucureşti – Londra – Bucureşti, 3051/3052 Bucureşti – Paris – Bucureşti, 3081/3082 București – Charleroi – București, 3201/3203 București – Stockolm – București, 3091/3092 București – Dortmund – București și 3494/3493 București – Cluj – București, iar compania Ryanair a anulat cursele 435/436 Timișoara – București – Timișoara. De asemenea, sunt anulate cursele LOT 645/646 București – Varșovia – București și Tarom 627/628 București – Oradea – București și 702 Iași – Otopeni.

________________

Reprezentanții companiei subliniază că, pe aeroportul Henri Coandă, din cauza condițiilor meteo, unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge sau depăși o oră.

„Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menținerea suprafeței de mișcare în condiții optime și sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene. Compania Națională Aeroporturi București recomandă pasagerilor să își ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport”, se menționează în comunicat CNAB.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite