Avertisment INSP: Numărul cazurilor de rujeolă din România ar putea crește. În lume, sunt cu 79% mai multe cazuri, față de 2021

Rujeolă
Rujeolă
4 mai 2022, 15:55

„În contextul generat de criza din Ucraina (aflux de refugiați în țara noastră, situația epidemiologică din Ucraina privind difteria, rujeola și poliomielita), coroborat cu acoperirile vaccinale suboptimale din țara noastră, există premisele apariției unor noi cazuri de rujeolă, dacă nu sunt luate în considerare și implementate recomandările INSP-CNSCBT de a se intensifica eforturile de recuperare la vaccinarea împotriva rujeolei, difteriei și poliomielitei a tuturor copiilor restanțieri din populația autohtonă”, a explicat INSP, la solicitarea TVR.

Până în prezent, anul acesta au fost raportate trei cazuri de rujeolă confirmate : unul în februarie și două în martie. În luna aprilie nu au fost raportate cazuri. Anul acesta nu a fost raportat nici un deces, conform datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică.

Anul trecut, au fost confirmate doar două cazuri de rujeolă, dar în 2020 au fost confirmate 1.004 cazuri.

Referitor la vaccinul RRO (rujeolă-rubeolă-oreion), în doar trei județe din România a fost raportată o acoperire vaccinală optimă la copiii de 18 luni, născuți în iulie 2019, adică o acoperire de cel puțin 95 la sută, arată cel mai recent raport al INSP, din 2021, pe această temă.

În opt județe, acoperirea vaccinală pentru RRO a fost sub 80 la sută, iar în Satu Mare a fost înregistrată cea mai mică rată de vaccinare – 70,3 la sută.

De asemenea, raportul reține și că, în continuare, refuzul la vaccinarea cu RRO are cea mai mare pondere comparativ cu refuzul la celelalte tipuri de antigene.  Consultați raportul aici.

Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF au atras atenția că numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu 79 la sută în întreaga lume, pe fondul pandemiei de coronavirus, pentru că au fost sistate sau întârziate campaniile de imunizare.

CITIȚI ȘI:  Numărul cazurilor de rujeolă la nivel mondial a crescut cu 79 la sută față de 2021

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite