AVERTISMENT: Încă 9 tipuri de măști de protecție de pe piață sunt neconforme

ANPC anunță că încă nouă notificări, între care trei ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost preluate de RAPEX.

28 Decembrie 2020, 10:46 (actualizat 28 Decembrie 2020, 10:54) |
Mască de protecție

Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX a validat alte 9 alerte, în ceea ce privește măștile aflate la comercializare în țările Uniunii Europene, dintre care 3 aparțin României.

Acestea au fost semnalate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituție abilitată să reprezinte România în cazul produselor nealimentare la RAPEX.

În urma acestei validări, nu mai puțin de 21 de alerte referitoare la măștile comercializate pe teritoriul UE vin din România.

„Numărul important de alerte validate de Sistemul RAPEX, în ceea ce privește măștile comercializate în România și, posibil, și în alte țări membre UE, demonstrează eficiența muncii depuse de Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC, realizată chiar în condiții dificile impuse de tarele acestui an marcat de pandemie. Acest lucru, precum și întreaga noastră activitate, îi asigură pe consumatorii români că prioritatea noastră este, ca întotdeauna, respectarea cu strictețe a legii și a drepturilor lor de către operatorii economici”, a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.

ANPC supraveghează permanent piața de bunuri și servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de COVID-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit și îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.

 

 

sursa mediafax

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 14°C
IASI 18°C 5°C
CLUJ 14°C 8°C
CONSTANTA 15°C 10°C
CRAIOVA 17°C 17°C
BRASOV 16°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI