Avertisment dur al directorului de la „Marius Nasta”: Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult

Coronavirus. Terapie intensiva
Coronavirus. Terapie intensiva
24 noiembrie 2020, 21:59

Beatrice Mahler, directorul Institutului Marius Nasta, a explicat că unitatea pe care o conduce este sufocată de numărul în creștere al bolnavilor de Covid 19.

„Locurile din Secția Covid sunt ocupate în primele minute după externarea pacientului. Practic, acceptăm pacienți care știm că vor veni, solicitați de către DSP pentru internare cu stare gravă, pe locurile celor care urmează să fie externați. Este o situație care parcă ne sufocă de la o zi la alta, este un corset în care am intrat și nu mai găsim soluții. În Secția COVD lucrurile sunt extrem de delicate, noi am mărit capacitatea și cu toate acestea nu știm de unde o să găsim locuri pentru pacienți care vin peste noapte”, a declarat, la Digi 24, Beatrice Mahler, directorul Institutului Marius Nasta, potrivit Mediafax.

Mahler are un avertisment dur și spune că în decembrie vor fi numeroase probleme din cauza epidemiei: „Este o transmitere comunitare intensă. Suntem loviți din multe direcții și este un moment greu, dificil, în acest moment nu văd să meargă într-o direcție pozitivă, favorabilă pentru pacienții noștri. Vom avea niște cifre de mortalitate extrem de mari pentru această lună și, dacă lucrurile continuă în această direcție, decembrie va fi o lună în care vom plânge mult.”

Directorul Institutului Marius Nasta mai spune că despre o revenire la normalitate se poate vorbi la jumătatea anului viitor, în condițiile în care campania de vaccinare a populației ar începe peste câteva luni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite