Avem salarii pe sfertul celor europene. Prognoza economiștilor: România se îndreaptă spre o criză acută pe piaţa forţei de muncă

1 mai 2017, 22:52

Salariile românilor au rămas pe ultimele locuri în clasamentul european, în ciuda majorărilor repetate din ultimii 10 ani.

Luiza Gireadă, jurnalist Ştirile TVR: „În timp ce media europeană a salariului brut este de aproape 2.400 de euro, noi abia ne apropiem de 700 de euro. Doar bulgarii sunt în urma noastră, cu câştiguri de circa 500 de euro. Sunt state precum Luxemburg şi Danemarca unde salariul depăşeşte 4.000 de euro„.

După aderarea la Uniunea Europeană, cel mai rapid au avansat salariile din asigurări şi intermedieri financiare.

Au ţinut ritmul şi cele din IT şi telecom urmate, după cum arată o analiză KeysFin, de salariile din sectorul extractiv şi cel al furnizării de utilităţi.

La polul opus au fost angajaţii din agricultură, comerţ, HORECA şi sănătate, domenii în care salariul mediu este încă sub echivalentul a 350 de euro.

Comisia Naţională de Prognoză estimează că până în 2020 salariul mediu brut se va majora cu 850 de lei, ceea ce înseamnă că va ajunge la un nivel apropiat de 4.000 de lei. Nici peste 10 ani s-ar putea să nu avem salariile din vest, spun analiştii economici.

Nu avem salariile din vestul Europei, dar nici preţurile de acolo. Datele Eurostat arată că în Polonia şi România sunt cele mai ieftine alimente. Plătim 64% din preţurile medii europene pentru ceea ce mâncăm, în timp ce Danemarca, o campioană a salariilor, are preţurile cu 45% mai mari decât media.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite