Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

AVANCRONICĂ. Iran - Nigeria, cele două echipe caută prima victorie la CM după 16 ani

Iran – Nigeria, poate fi numit “Meciul orgoliilor” având în vedere că cele două echipe nu au mai câștigat vreun meci la un Campionat Mondial, din 1998. În fapt, singurul succes al iranienilor la un Campionat Mondial este cel obținut în 1998, în fața SUA, scor 2-1.

16 Iunie 2014, 17:21 (actualizat 16 Iunie 2014, 17:30) |
programul meciurilor de la tvr

Pentru asiatici, acesta este al 4-lea mondial la care iau parte, după cele din 1978, 1998 și 2006. Au fost aproape de calificare și în 2002, însă au pierdut barajul în fața Irlandei, scor 1-2, la general.

Pentru Nigeria, pretentiile sunt mari. În 1998, “Super-vulturii” au invins Spania în grupe și s-au calificat în “optimi”, unde au fost eliminați de Danemarca. Patru ani mai tarziu, africanii au obținut un singur punct și au terminat pe ultimul loc în grupă, aceeași performanță negativă fiind repetată și în 2010.

Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în istorie, în 1998, atunci când Nigeria a învins cu 1-0.

Echipa Iranului este pregatită de fostul antrenor al lui Real Madrid, portughezul Carlos Queiroz, în timp ce Nigeria îl are pe bancă pe Stephen Keshi.

Partida va avea loc pe “Arena de Baixada” din Curitiba, va începe la ora 22:00, ora României, si va fi transmisă în direct și în exclusivitate pe TVR 1 si TVR HD.

ŞTIRILE ZILEI
StirileTVR.RO PE FACEBOOK