Avalanşe în serie în Alpii italieni. Patru oameni au murit în două zile, iar pericolul nu a trecut

30 decembrie 2019, 12:00

Vacanța s-a încheiat tragic pentru un grup de italieni veniți să schieze în Trentino. Se îndreptau cu toții spre punctul de plecare al pistei, pentru a începe coborârea. Nu au mai avut unde să se adăpostească, atunci când tonele de nămeți s-au prăvălit asupra lor. Valul de zăpadă i-a târât câțiva metri și i-a îngropat; salvamontiștii au reușit să salveze trei dintre ei, dar, pentru un tânăr în vârstă de 28 de ani, a fost prea târziu.

DENIS REDOLFI, salvamontist: „Riscul major sunt aceste ninsori, nu cu temperaturi scăzute, ci mai ales cu vânt. Avem zile cu vânt foarte puternic, care suflă din toate direcțiile. Asta e foarte riscant în timpul iernii, pentru că se formează plăci de gheaţă pe care e greu să le localizăm.”

Cu doar o zi înainte, fuseseră ucise de avalanșă o femeie de 25 de ani, fetița ei de 7 ani și o altă fetiță de aceeași vârstă. Toate trei făceau parte dintr-un grup de schiori germani.

Procuratura a deschis o investigație, pentru a afla dacă avalanșa nu a fost cumva provocată de schiorii care s-au abătut de la pista amenajată. Iar în cazul în care fenomenul s-a declanșat spontan, anchetatorii vor să afle dacă a fost previzibil și dacă existau alerte corespunzătoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite