Autorităţile vor blocarea accesului la jocul rusesc „Balena albastră”, care a împins peste 100 de adolescenţi la gesturi radicale

18 martie 2017, 19:57

Gestul extrem este planificat în cea de-a 50-a zi de la intrarea în joc. Dar până atunci administratorul care are în grijă jucătorul îl supune pe acesta la tot felul de încercări.

Blogger din Rusia: „Cred că acest joc este inuman, înfiorător şi pentru că este administrat de nişte adulţi care au interes moral şi material. Cercetările au arătat că cei mai mulţi adolescenţi virau 30-60 de ruble pentru aceşti administratori. Şi nimeni nu ştie pentru ce. Poate astfel evitau să îndeplinească anumite misiuni„.

Alexandru Anton, creator de jocuri PC: „Nu mi se pare că poate fi considerat un joc. Este o aberaţie”.

Jocul a fost creat în rusă, dar este disponibil şi în engleză. Pe reţeaua de socializare prin care se fac racolările se poate comunica şi în limba română.

În Republica Moldova, 3 tineri care s-au sinucis ar avea legătură cu sinistrul joc. Premierul moldovean şi primarul Chişinăului au anunţat imediat măsuri radicale şi campanii de informare despre pericolul „Balenei albastre”.

În Rusia, situaţia este dramatică. 130 de adolescenţi s-au sinucis, iar autorităţile au blocat sute de mii de conturi de pe reţelele de socializare care aveau legătură cu „Balena albastră”.

Realizatorul jocului, Filip Budeikin, a fost arestat la sfârşitul anului trecut. Într-o declaraţie dată presei ruse a făcut o afirmaţie uluitoare: „Victimele jocului au murit fericite, pentru că le-am oferit ceea ce nu aveau în viaţa de zi cu zi: căldură, înţelegere, o conexiune„.

Există şi opozanţi ai jocului. Bloggeri ruşi au început campanii, iar unii dintre jucători îşi povestesc experienţa pentru a le transmite celorlalţi tineri să nu cadă în capcană.

Cea mai recentă victimă a jocului este o tânără din Ucraina. A vrut să se arunce de pe un bloc din Liov, dar autorităţile au reuşit să o oprească în ultimul moment.

În România, autorităţile iau măsuri după ce în anchetarea unor gesturi radicale ale unor tineri a venit vorba despre jocul rusesc. Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei şi Patriarhia vor campanii publice.

Companii private de securitate cibernetică monitorizează activitatea din România legată de „Balena albastră”, iar datele vor fi transmise poliţiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite