Autorităţile spaniole confirmă o serie de scrisori capcană. Nivel ridicat de alertă în instituţiile publice

1 decembrie 2022, 17:36

Primul plic suspect a fost identificat pe 24 noiembrie, la o zi după reuniunea de guvern dintre Spania şi România, iar destinatarul era chiar premierul Pedro Sanchez. Însă incidentul a fost făcut public abia acum, după dispozitivul artizanal care a explodat aseară la Ambasada Ucrainei. Atacul este considerat unul terorist de către autorităţile spaniole.

Alte plicuri suspecte au ajuns la Ambasada Statelor Unite ale Americii din Madrid, la o fabrică de armament din Zaragoza, la Ministerul Apărării şi la Centrul Satelitar al Uniunii Europene condus de diplomatul român Sorin Ducaru, pe numele căruia era trecut coletul.

Reprezentanţii centrului au declarat în exclusivitate pentru TVR că nimeni nu a fost rănit, însă baza a fost închisă temporar din motive de securitate.

În urma acestor incidente a fost ridicat nivelul de alertă în toate instituţiile publice.

Conform anchetatorilor conţinutul plicurilor a fost diferit. În unele se aflau dispozitive explozive artizanale, iar în altele materiale pirotehnice sau substanţe incendiare.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite