Autorităţile şi ONG-urile din Timişoara, implicate în campanii de colecatrea brazilor, după sărbători

5 ianuarie 2022, 18:55

Timişoara este unul dintre oraşele unde brazii naturali sunt consideraţi buni şi utili, chiar şi după încheierea sărbătorilor de iarnă. Aici au loc o serie de campanii pentru colectarea lor. Una dintre ele este demarată pentru prima dată chiar de autorităţi, la Muzeul Satului.

Brazii în ghiveci pot fi aduşi la muzeu până la 21 ianuarie. Vor fi replantaţi într-o zonă din Timiş, indicată de specialiştii direcţiei silvice.

Şi ONG-uri se implică în salvarea brazilor. Îi preiau gratuit şi îi replantează lângă localitatea timișeană Petriș.

Cei care doresc, pot merge personal acolo ca să îi planteze.

Nu sunt de aruncaţi la gunoi nici brazii fără rădăcină. Pot fi transformaţi în compost. Pentru aceasta, pomii de Crăciun vor putea fi aduşi lângă tomberoane, de unde vor fi adunaţi de societatea de salubrizare din Timişoara.

Acţiunea de colectare va începe din acest weekend şi se va desfăşura timp de două săptămâni.

Campanii similare se desfăşoară şi în alte oraşe din ţară, Arad sau Galaţi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite