Peste 98 la sută din locuitorii regiunilor ucrainene ocupate au votat pentru alipirea la Rusia, susțin autoritățile pro-ruse

Autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat marţi seara victoria votului favorabil în cadrul unui referendum privind anexarea la Rusia, vot denunţat ca ilegitim de Kiev şi de ţările occidentale, transmite AFP. Referendumurile organizate de ruși pentru anexarea a patru regiuni ucrainene la Rusia s-au încheiat, după cinci zile.

28 Septembrie 2022, 06:08 (actualizat 28 Septembrie 2022, 14:47) Știrile TVR |

Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.

Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene - Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk - care au organizat aceste referendumuri la şapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.

"Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp", a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti."Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie", a adăugat el, salutând rezultatul "colosal" al referendumului.

În regiunile separatiste se numără buletinele de vot, deși rezultatele sunt deja cunoscute. Potrivit rușilor, peste 98 la sută din locuitorii regiunilor ucrainene ocupate, Herson, Zaporojie, Luhansk și Donetsk, au votat pentru alipirea la Rusia.

Rezultatele finale vor fi anunțate spre sfârșitul acestei săptămâni.

Există informaţii că Vladimir Putin ar urma să anunţe anexarea acestor teritorii ucrainene la Federaţia Rusă.

Ucraina, Statele Unite, Uniunea Europeană și alte țări nu recunosc exercițiul de propagandă al Rusiei.

Kievul a anunțat că organizatorii scrutinului vor fi acuzați de trădare.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 10°C
IASI 2°C 8°C
CLUJ 8°C 5°C
CONSTANTA 9°C 12°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI