Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Autorităţile malaeziene propun până la 10 ani de închisoare şi amenzi uriaşe pentru publicarea de “fake news”

Guvernul prim-ministrului malaezian Najib Razak a prezentat luni un proiect de lege în parlament vizând condamnarea celor care publică "fake news" cu amenzi uriaşe şi până la 10 ani de închisoare, stârnind şi mai multă îngrijorare cu privire la libertatea mass-media în urma unui scandal de corupţie de miliarde de dolari, relatează Reuters, citat de Agerpres.

26 Martie 2018, 11:38 (actualizat 26 Martie 2018, 11:43) |
Guverne din alte părţi ale Asiei de Sud-Est au propus legi vizând răspândirea de fake news

Proiectul de lege a fost depus înaintea alegerilor naţionale care se aşteaptă să fie convocate în câteva săptămâni şi în timp ce Najib se confruntă cu critici larg răspândite în legătură cu un scandal la fondul de stat 1Malaysia Development Berhad (1MDB).

Potrivit proiectului de lege "Anti-Fake News 2018", oricine publică aşa-numitele "ştiri false" s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 500.000 de ringgit (128.140 de dolari), până la 10 ani de închisoare sau cu ambele pedepse.

"Actul propus urmăreşte să protejeze publicul împotriva proliferării de ştiri false, asigurând în acelaşi timp dreptul la libertatea de exprimare în conformitate cu respectul Constituţiei Federale", se spune în document.

"Fake news" sunt definite ca "ştiri, informaţii, date sau rapoarte care sunt în totalitate sau parţial false" şi includ reportaje, înregistrări video şi audio.

Legea, care se referă la publicaţiile digitale şi social media, se aplică de asemenea persoanelor din afara Malaeziei, inclusiv străini, atât timp cât Malaezia sau un cetăţean malaezian au fost afectaţi.

În proiectul de lege este exprimată de asemenea speranţa că publicul va fi mai responsabil şi precaut în schimbul de ştiri şi informaţii.

Parlamentari din opoziţie au pus la îndoială necesitatea unei astfel de legi, argumentând că guvernul deja dispune de puteri largi asupra libertăţii de exprimare şi mass-media.

Scandalul 1MDB, expus de mass-media străine şi bloguri de ştiri în 2015, încă zguduie credibilitatea guvernului în ciuda negărilor repetate ale lui Najib că nu este implicat şi controlului ferm al cabinetului său asupra mass-media de stat malaeziene.

Tranzacţiile legate de 1MDB sunt în curs de investigaţie în şase ţări, inclusiv Statele Unite, în timp ce guvernul malaezian a acţionat dur împotriva mass-media relatând despre miliardele furate. Guvernul a suspendat un ziar, The Edge, în 2015 şi a blocat site-uri pentru publicarea unor informaţii critice despre rolul lui Najib.

Un ministru adjunct a fost citat săptămâna trecută de media malaeziene declarând că orice ştire despre 1MDB care nu a fost verificată de guvern este "fake".

Guverne din alte părţi ale Asiei de Sud-Est, inclusiv Singapore şi Filipine, au propus legi vizând răspândirea de "fake news", demersurile fiind criticate de apărători ai dreptului la liberă exprimare.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 3°C
IASI -2°C 2°C
CLUJ -2°C 1°C
CONSTANTA -2°C 1°C
CRAIOVA -3°C 0°C
BRASOV -6°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Februarie 2019, 06:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7759.22
Variatie: -1.13%
TLV
1.91
2.39%
BRD
12.10
2.28%
SNG
31.60
1.56%
FP
0.89
0.22%
SIF1
2.20
0.46%
SNN
9.33
0.97%
TGN
341.00
0.58%
SIF3
0.25
1.4%
SNP
0.34
1.43%
SIF5
2.04
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI