Autorităţile din Prahova sunt în alertă de miercuri seara, după ce terenul de pe un deal a început să se scufunde. Au fost deja avariate trei case din zonă.
Patru persoane au fost sfătuite să se mute la căminul cultural sau la școală, dar au refuzat să plece din case.
Locuinţele sunt foarte vechi și nu se mai pot consolida. Și nicio casă nu e asigurată.
Autoritățile locale le caută oamenilor un teren mai solid pe care să-și construiască locuințe noi.