Autoritățile vor să scape de caii Deltei. Se plâng că ar strica ecosistemul, dar şi că ar putea răspândi o boală infecţioasă

10 februarie 2023, 18:06

La ora actuală, în Delta Dunării sunt peste 2.000 de cai sălbăticiţi. Pentru că în judeţul Tulcea au fost identificaţi şase cai bolnavi de anemie infecţioasă ecvină (AIE), boală care generează pierderi importante crescătorilor de cai, Direcţia Sanitar-Veterinară Tulcea consideră că toţi caii lăsăţi liberi în Delta Dunării trebuie revendicaţi de persoane fizice sau juridice. Caii respectivi vor fi microcipaţi şi daţi celor care susţin să sunt ai lor, iar cei nerevendicaţi vor fi daţi primăriilor.

”Nu mai sunt cai lăsăţi în libertate, cai care afectează ecosistemul, în special în perioada rece când aceştia distrug vegetaţia şi mă refer aici la coaja copacilor pe care o distrug şi în primăvară aceşti copaci se vor usca. Nu mai invadează terenurile agricole, primăvara-vara, când acestea sunt cultivate şi nici nu mai sunt lăsăţi să ajungă prin localităţi”, ne-a declarat Mitică Tuchilă, directorul DSVSA Tulcea.

Chiar dacă nu este susţinută ferm, decizia pare asumată şi de Guvernatorul Deltei.

”Pe de o parte, spuneam, ele nu fac parte din lista patrimoniului nostru natural cu care suntem înscrişi în UNESCO „Omul şi Biosfera” şi pe de altă parte, aduc prejudicii în zonele strict protejate, unor specii de floră”, susține Teodosie Gabriel Marinov, guvernator, Administrația rezervației Biosferei Delta Dunării.

Aceste motive nu stau în picioare, susțin reprezentanții Grupului de Inițiativa Civică „SOS Salvaţi Caii Deltei”.

”În Deltă trăiesc şi sute de vaci, dar despre acelea nu s-a pus problema că ar face rău. De ce ar face caii rău şi vacile nu? Sunt şi oi care păşunează în Deltă, Avem zone de păşunat în Delta Dunării. Cum să spunem că distrug caii Delta, dar celelalte animale nu o fac? Sunt mândria Deltei, sunt emblema Deltei, sunt unul dintre motivele întemeiate pentru care turiştii vin în Deltă, iar ceea ce vor să facă acum autorităţile nu este decât o afacere, o mânărie în care sunt implicate atât persoane fizice din zonă, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, prin care încearcă să vândă aceşti cai, să obţină un profit”, spune Rodica Crăciunescu, Grupul de Iniţiativă „S.O.S. Caii Deltei”.

Autoritățile, deși recunosc faptul că ecvinele care cresc în stare de libertate sunt o atracţie turistică şi o sursă de venit pentru unele comunităţi, sunt de părere că acestora trebuie să li se asigure condiţii adecvate de trai.

În prezent, zeci de pensiuni din Deltă au de beneficiat de pe urmă turiştilor care vizitează zona special pentru a vedea hergheliile de cai sălbatici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite