Autoritățile locale cer ca zona Gorjului să fie declarată una cu risc seismic, astfel încât să poată primi fonduri de la guvern pentru evaluarea clădirilor. Executivul cere mai multă implicare

16 februarie 2023, 20:12

Joi dimineață, puțin după ora 03.00, Gorjul s-au cutremurat din nou. Seismul a avut 4,2 pe scara Richter și a fost urmat de replici.

Chiar și așa, angajații Primăriei Târgu Jiu s-au întors la serviciu în clădirea al cărei acoperiș a fost afectat în urma cutremurului de marți.

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu:Constatările echipei formate la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ne pun în situația de a funcționa în continuare fără ca să avem riscuri foarte mari, însă acoperișul trebuie schimbat.

Autoritățile locale gorjene cer ca zona să fie declarată una cu risc seismic, astfel încât să poată primi fonduri de la guvern pentru evaluarea a peste 2 mii de clădiri din Târgu Jiu.

În pericol sunt și 14 blocuri din Drobeta-Turnu Severin. Clădirile în care locuiesc aproximativ 3 mii de persoane se pot prăbuși la un cutremur mai mare de 6 pe scara Richter.

În ultimii 20 de ani, niciun imobil din oraș nu a mai fost verificat dacă rezistă sau nu unui seism. Responsabilitatea e a asociațiilor de locatari.

Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: Statul acordă finanțări pe proceduri care până acum nu au fost posibile. Toate primăriile din țară trebuie să se implice mult mai mult, (…) trebuie să meargă în jos să caute să vorbească cu asociațiile de proprietari.

Seismologii încearcă să afle de ce zona Olteniei s-a reactivat. O explicație ar fi apariția unor noi rupturi în scoarța pământului, sau modificarea traseului celor deja existente.

Deocamdată, de prevenirea, pregătirea și răspunsul în situații de risc seismic se va ocupa un grup de lucru coordonat chiar de premierul României. Implicate vor fi mai multe ministere, dar și consiliile județene și autoritățile locale, pe care șeful Guvernului le vrea mai responsabile.

Autoritățile române vor verifica și dacă firmele turcești care au construit în zonele afectate de cutremur au ridicat clădiri și în țara noastră.

Cutremurele din ultimele zile din România s-au simțit în 22 de localități, din 5 județe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite