Ungaria a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru că a încălcat dreptul european al azilului prin înfiinţarea unor "zone de tranzit" la frontiera cu Serbia.
Curtea a stabilit că limitarea accesului la procedura privind protecţia internaţională şi retenţia ilegală a solicitanţilor acestei protecţii în zone de tranzit constituie încălcări ale dreptului Uniunii Europene.
Curtea Europeană de Justiţie a dispus ca Ungaria să elibereze solicitanţii de azil care se aflau în tabere din aceste zone de tranzit la frontiera cu Serbia, stabilind că erau reţinuţi fără motiv.