Autoritățile combat seceta de acum cu planuri de irigații pentru următorii cinci ani. Până atunci, fermierii privesc neputincioși culturile uscate: „În ’46 a mai fost așa secetă”

4 august 2022, 19:01

La mjlocul lunii iulie, în România erau pregătite pentru irigat 1,3 milioane de hectare, spun autoritățile. Însă până acum, doar pentru 880.000 de hectare au fost semnate contracte, iar 500.000 de hectare sunt la prima udare. O picătură într-un ocean, dacă ținem cont că sunt peste 10 milioane de hectare cultivabile în toată țara.

Programul național de irigații, prezentat de ministrul Petre Daea, arată că, după 5 ani de investiții, capacitatea de irigare ar trebui să depășească 2,5 milioane de hectare.

Citește și Petre Daea anunță investiţii de 1,5 miliarde de lei pentru sistemul de irigații și alte măsuri: Reducem consumul de energie, eliminăm pierderile și folosim fiecare picătură de apă

PETRE DAEA, ministrul Agriculturii: Va crește suprafața în anul următor, cu 415.000 hectare. Canalele sunt impermeabilizate și dalate, în așa fel încât să nu pierdem apa respectivă.

Până atunci însă, Moldova suferă cel mai mult din cauza secetei prelungite. Culturile au fost aproape distruse, iar pagubele depășesc sute de mii de lei. În județul Neamț, mai bine de 65% din suprafața cultivată, peste 28 de mii de hectare, este compromisă.

Comuna Horia se află în topul localităților calamitate din județul Neamț, cu 97% dintre culturile de toamnă afectate de secetă.

PETRUŢ APETREI, șeful SVSU comuna Horia, județul Neamț: Culturile însămânțate în primăvara lui 2022 suferă enorm, în special porumbul, floarea soarelui, soia, sfecla.

„Secetă mare. În 46 a mai fost așa secetă”

Mai la sud, în Galați, situația este asemănătoare.

DORU BEJAN, fermier, judeţul Galaţi: Încă nu ne-am revenit după seceta din 2019, dar am căzut iarăși cu un picior în groapă.

Cu toate acestea, ministrul susține că nu vor fi probleme cu asigurarea uleiului alimentar pentru consumatori. Cât despre despăgubiri …

PETRE DAEA, ministrul Agriculturii: Pentru porumb, până în decembrie facem inventariere și calcule și aducem banii din subvenții.

Datele oficiale, adunate din 25 de județe, arată doar o parte a dezastrului: peste 200.000 de hectare, mai mult de jumătate cultivate cu grâu și porumb, sunt afectate. Surse din Ministerul Agriculturii susțin că la final suprafețele afectate de secetă vor depăși jumătate de milion de hectare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite