Autorii crimei din Călăraşi și-au recunoscut vina. Anchetatorii susţin că fapta a fost premeditată

Detalii șocante în cazul crimei de acum câteva zile din Călărași. Ucigașii autostopiști sunt doi minori, elevi de liceu, care au recunoscut totul, dar nu regretă nimic. Aceștia au ucis cu sânge rece bărbatul care i-a luat în mașină și au încercat să o omoare apoi și pe soția lui. Iar motivul este incredibil: aveau nevoie de o mașină și de bani pentru a ajunge în Brașov, la iubita unuia dintre ei. Tinerii au fost arestați preventiv. Iar detaliile povestite de ei i-au îngrozit chiar și pe anchetatori.

02 Decembrie 2017, 13:30 (actualizat 02 Decembrie 2017, 19:10) |
Criminalii din Călărași sunt liceeni și și-au recunoscut faptele
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Nu au nicio remușcare. După ce au fost reținuți de polițiști, au povestit în detaliu cum au vrut să le ia viața celor doi oameni care i-au ajutat. Băieții au 18, respectiv 16 ani. Sunt din Drajna, județul Călărași, elevi, în clasa a X-a și a XII-a. Tânărul de 18 ani este și autorul crimei, potrivit polițiștilor. El l-a omorât pe șoferul de 58 de ani.

La casa principalului suspect e liniște. Părinții sunt la spital, iar băiatul e după gratii. Acum câteva zile aici era petrecere mare. Băitul și-a serbat majoratul, ca și când nimic nu s-a întâmplat.

La câteva străzi distanță stă băiatul de 16 ani, care va fi acuzat de tentativă de omor. Femeia pe care el a încercat să o omoare are 55 de ani și este în spital. Din informațiile anchetatorilor, niciunul nu provine din familii dezorganizate şi nici nu au antecedente penale. Totul ar fi plecat de la o femeie.

Iubita băiatului s-ar fi mutat la Brașov, iar tânărul nu a suportat despărțirea. Împreună cu prietenul său a făcut un plan să ajungă la ea. Aveau nevoie de o mașină și de niște bani. Pe 24 noiembrie, au ieșit în DN 3A și au făcut autostopul. După ce i-au convins pe cei doi soți să îi ia cu mașina, în apropierea localității Tudor Vladimirescu i-au atacat. Femeia, grav rănită, a sunat la 112. Polițiștii au audiat sute de oameni și au răscolit tot județul. Ieri au ajuns la ei.

Băieții vor fi supuşi unor teste psihiatrice. Specialiștii vor să afle dacă aveau discernământ când au comis crima care a șocat comunitatea.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 15°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 5°C 8°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI