Austria, Germania și Marea Britanie au decis administrarea celei de-a treia doze de vaccin persoanelor vulnerabile

Mai multe țări încep administrarea celei de a treia doze de vaccin Pfizer. Austria, Germania și Marea Britanie au decis că vârstnicii sau persoanele cu probleme medicale vor primi doza a treia de ser anti COVID. EA Unele țări europene renunță la o parte din restricții, altele, cum e Italia, impun certificatul COVID în tot mai multe domenii.

02 Septembrie 2021, 08:01 (actualizat 02 Septembrie 2021, 09:48) |

Italia a extins certificatul sanitar COVID: a devenit obligatoriu pentru călătoriile cu avionul, trenurile de mare viteză, feribot și autocare interregionale.

Prin certificatul COVID, deținătorul dovedește că a fost vaccinat, ori că a trecut prin boală sau că are test negativ. Până acum, certificatul COVID a fost obligatoriu doar pentru baruri, restaurante, stadioane, instituții de cultură și divertisment.

Danemarca, în schimb, renunță la pașaportul COVID în interiorul restaurantelor și cafenelelor, în coaforuri sau la sălile de fitness.

De asemenea, cluburile de noapte și discotecile s-au redeschis în Danemarca, după un an și jumătate de pauză.

Și croații se bucură de ridicarea restricțiilor anti COVID în unele sectoare. Cafenelele și restaurantele au voie, din nou, să servească în interior. Masca însă este obligatorie, cu excepția momentelor când clienții beau sau mănâncă.

 

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI