Austria cere transparență deplină a contractelor pentru vaccinuri. Italia va produce serul rusesc Sputnik V. Vaccinul Johnson & Johnson, autorizat în UE

Austria se remarcă din nou prin declarații incendiare. După ce a anunțat prima lotul cu probleme AstraZeneca, acum cancelarul Austriei acuză contracte secrete privind vaccinurile anti-Covid în cadrul Uniunii Europene. Între timp, Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Johnson&Johnson, iar Italia se pregătește să producă serul rusesc Sputnik V.

12 Martie 2021, 20:58 |
Vaccinare pe scară largă

Cancelarul austriac a acuzat anumite state membre ale Uniunii Europene că ar fi negociat în culise contracte cu laboratoarele farmaceutice, ceea ce a dus la o repartizare inechitabilă a vaccinurilor anti-Covid. Nu a spus despre ce țări este vorba, dar a menționat că o asemenea situație contravine deciziei adoptate de liderii Uniunii.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei: Contractele sunt secrete, de aceea nu ştiu. Dar există indicii potrivit cărora ar exista o instanţă, un bazar, unde au fost încheiate acorduri suplimentare între statele membre şi companii farmaceutice.

Sebastian Kurz a dat exemplul Maltei, că va primi până la vară de trei ori mai multe doze pe cap de locuitor decât Bulgaria, iar Olanda va obține de două ori mai multe doze decât Croația.

Austria se situează la mijloc, a spus cancelarul, care a cerut transparență deplină a contractelor pentru vaccinuri.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei: Este clar că unele state membre au primit mult prea puțin și că alte state au primit mult mai multe vaccinuri.

Între timp, Fondul rus de investiții a anunțat că a semnat un contract cu o companie italiano-elvețiană pentru producerea de vaccin Sputnik V în Italia, care devine prima țară din UE care va fabrica serul rușilor. 10 milioane de doze în următoarele 4 luni.

Federico Sanvito, director de producţie al companiei Adienne: În această cameră vom începe prima fază a producţiei. Aici vom dezgheţa celulele şi vom începe procedura de creştere într-un mediu special.

Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat al patrulea vaccin anti-Covid, Johnson&Johnson. Se administrează într-o singură doză și are o eficiență anunțată de 67%.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI