Austria: Turme de oi întrețin gazonul pe malurile Dunării din zona Vienei, într-un program european de reducere a poluării

16 mai 2019, 10:50

Aceste oi sunt responsabile cu întreținerea gazonului pe Insula Dunării din Viena una dintre cele mai mari zone de agrement din Europa. Primăria vieneză a demarat acest proiect cu fonduri prin programul LIFE al Uniunii Europene.

Gerald Loew, director departamentul Apelor din Primăria Vienei: „Scopul nostru nu este legat de schimbările climatice. Ştim că acestea se produc şi vrem doar să protejăm Insula Dunării să le suporte mai bine. Despre asta este vorba.”

Oile sunt folosite în cele mai populare zone ale insulei care în lunile de vară atrage peste 150 de mii de oameni zilnic. Cele 50 de oi „angajate” de primărie sunt monitorizate de doi ciobani. Cât despre ce lasă în urma lor…

Ulrike Sima, consilier local: „Ori le strânge ciobanul, este treaba lui, ori rămân ca îngrăşământ pentru pământ.”

Pe Insula Dunării iarba este tunsă de două-trei ori pe an și, în unele locuri, încă se vor mai folosi motocositoare. Acestea sunt însă mai poluante și afectează biodiversitatea zonei, principalele victime fiind insectele.

Reintroducerea oilor în spațiile urbane pentru reducerea poluării este tot mai populară și deja practicată în mai multe orașe, printre care Paris, Tel Aviv sau Londra.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite