Australian Open: Victorie în primul tur pentru Jaqueline Cristian, la debutul său absolut pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a reuşit, luni, la Melbourne, cea dintâi victorie a sa la un turneu de Mare Şlem, în prima rundă la Australian Open, 7-5, 6-4 cu belgianca Greet Minnen.

17 Ianuarie 2022, 15:39 (actualizat 17 Ianuarie 2022, 16:09) Știrile TVR |
Jacqueline Cristian, Australian Open 2022 / FOTO: http://www.j48tennis.net/
Jacqueline Cristian, Australian Open 2022
Jacqueline Cristian, Australian Open 2022
Jacqueline Cristian, Australian Open 2022

Cristian (23 ani, 69 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 42 de minute, la primul său meci pe tabloul principal al unui turneu de această categorie, notează Agerpres.

După un început echilibrat, românca şi-a pierdut serviciul şi Minnen (24 ani, 84 WTA) s-a desprins la 4-2. Jaqueline a revenit şi a egalat, 4-4, reuşind să încline balanţa în finalul setului, câştigat cu 7-5.

În actul secund, jucătoarele nu au prea reuşit să îşi fructifice serviciul, dar Minnen a avut 3-1 la un moment dat. Jaqueline Cristian nu a cedat şi a egalat, 3-3, dar apoi şi-a pierdut din nou serviciul (3-4). Belgianca nu a confirmat nici ea şi românca a preluat iniţiativa, câştigând cu 6-4, după trei ghemuri consecutive.

Jaqueline Cristian a încheiat cu 4 aşi şi 2 duble greşeli, cu mai multe mingi direct câştigătoare (22) şi mai puţine erori neprovocate (22). Minnen a avut 2 aşi, 5 duble greşeli, 17 winners şi 30 de greşeli neforţate.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 154.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund contra americancei Madison Keys (26 ani, 51 WTA), care a eliminat-o pe conaţionala sa Sofia Kenin, cap de serie numărul 11, cu 7-6 (2), 7-5.

Tot luni, Gabriela Ruse a trecut în primul tur de italianca Jasmine Paolini, cu 6-1, 6-3, iar Irina Bara a fost învinsă cu 6-3, 6-1 de spaniola Nuria Parrizas Diaz. Celelalte trei românce de pe tabloul principal sunt Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 13°C
IASI 18°C 16°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 9°C
CRAIOVA 18°C 13°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI