Australia va aloca 770 milioane de dolari americani pentru dezvoltarea noii capacități de luptă a forțelor sale navale

Linda Reynolds
Linda Reynolds
25 ianuarie 2021, 08:47

Suma face parte dintr-o creştere a bugetului militar anunţată anterior pentru următorii zece ani, în contextul în care Australia caută să-şi concentreze puterea militară în regiunea indo-pacifică, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor cu China.

Într-o declaraţie, executivul australian a explicat că forţele navale australiene vor fi dotate cu rachete cu rază lungă de acţiune împotriva unor ţinte pe mare, cu rachete sol-aer, cu torpile uşoare avansate şi cu capacităţi maritime de atac contra unor ţinte la sol, în vederea ”proiectării şi a menţinerii controlului pe mare”.

”Aceste noi capacităţi vor fi un mijloc de descurajare solid şi credibil, care va asigura stabilitatea şi securitatea în regiune”, a subliniat ministrul australian al apărării, Linda Reynolds.

Guvernul australian a afirmat că va asigura rachete anti-navă şi sol-aer cu rază de acţiune de peste 370 km şi rachete contra unor ţinte la sol cu rază de acţiune de 1.500 km pentru a ”consolida protecţia resurselor maritime şi ale frontierelor” Australiei.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite