Australia şi Thailanda au anunţat primele decese provocate de Covid-19. Cetățeanul australian a fost pasager la bordul vasului Diamond Princess

Coronavirus
Coronavirus
1 martie 2020, 10:30

Cetăţeanul australian a murit duminică dimineaţă într-un spital din Perth, a precizat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii din statul Australia de Vest.

Soţia lui, în vârstă de 79 de ani, contaminată la rândul ei în timp ce se afla la bordul aceluiaşi vas de croazieră, rămâne spitalizată în Perth.

Peste 700 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în rândul pasagerilor şi membrilor echipajului de pe Diamond Princess.

„Procedura de plasare în carantină nu a fost perfectă”, a recunoscut directorul departamentului de boli infecţioase din cadrul Centrului naţional pentru sănătate şi medicină din Japonia, Norio Ohmagari.

Cuplul infectat a făcut parte din cei 160 de rezidenţi australieni evacuaţi de pe vasul de croazieră la jumătatea lunii februarie, iar cei doi soţi au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus după repatrierea lor.

Ei au fost transportaţi într-o secţie izolată a spitalului din Perth pe 21 februarie, în timp ce alţi foşti pasageri de pe Princess Diamond au fost plasaţi în carantină într-un fost centru al muncitorilor din industria minieră, în prezent dezafectat şi aflat în apropiere de oraşul Darwin.

Într-o primă fază, starea celor doi septuagenari nu generat motive de îngrijorare. Însă sănătatea bărbatului s-a deteriorat brusc în zilele următoare, a explicat Andrew Robertson, un oficial din Ministerul Sănătăţii din statul Australia de Vest.

Potrivit declaraţiilor acestuia, cuplul australian a fost izolat foarte repede şi nu prezintă „niciun risc” pentru populaţie şi pentru personalul medical.

Duminică, autorităţile sanitare din statul australian New South Wales au confirmat cel de-al 26-lea caz de contaminare cu Covid-19 în Australia – un bărbat de 40 de ani care călătorise în Iran. Pacientul în cauză este cel de-al doilea rezident australian care a fost infectat în Iran.

Toate celelalte cazuri de contaminare vizează cetăţeni australieni care au vizitat provincia chineză Hubei, considerată epicentrul epidemiei de coronavirus.

Tot duminică, un bărbat thailandez de 35 de ani care era tratat împotriva acestui virus a murit, a anunţat un oficial din Ministerul Sănătăţii din Thailanda. Pacientul a devenit astfel prima victimă înregistrată în această ţară după testarea sa pozitivă cu coronavirus.

Suwannachai Watthanayingcharoenchai, directorul general al Departamentului pentru Controlul Bolilor, a declarat în faţa reporterilor că bărbatul fusese internat iniţial pentru malarie şi a fost testat ulterior pozitiv cu Covid-19. Pacientul a murit în urma unei disfuncţii multiple de organe.

Suwannachai Watthanayingcharoenchai a dezvăluit că medicii locali realizează în prezent o anchetă, în contextul în care pacientul fusese testat negativ pentru Covid-19 pe 16 februarie.

Thailanda a raportat până în prezent 42 de cazuri de coronavirus. Dintre aceşti pacienţi, 30 au fost externaţi, iar 11 sunt în continuare spitalizaţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite