AUSTRALIA | Orașul Sidney, afectat de fumul degajat de incendii de vegetație

Sidney poluare
Sidney poluare
3 mai 2021, 10:14

„Un vânt slab şi o inversiune termică în timpul nopţii au adus fumul rezidual în partea joasă a oraşului”, au anunţat pompierii din Sydney.

Cursele de feribot au fost de asemenea anulate, în contextul în care nivelul poluării aerului cu particule fine PM2,5 (mai mici de 2,5 microni) a crescut semnificativ, ajungând la peste 190.

Pompierii australieni au recurs la tehnica incendierii preventive pentru a degaja solul pădurilor, cu scopul de a împiedica producerea de incendii. Însă luni, din cauza nivelului poluării atmosferice, ei au trebuit să renunţe la aceste operaţiuni.

În timpul incendiilor de vegetaţie care au devastat regiunea oraşului Sydney timp de mai multe luni în anii 2019 şi 2020, cei aproximativ 5 milioane de locuitori ai metropolei australiene au trebuit să suporte un nor de fum şi de cenuşă care s-a menţinut în oraş timp de mai multe săptămâni.

Norul actual de fum rezidual ar trebui să se resoarbă în câteva zile, au precizat pompierii locali.

 

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite