Audiobook-uri citite de autori și actori celebri, la Radio România Cultural

Aproximativ 50 de audiobook-uri, citite de autori Humanitas şi de actori precum Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Marius Manole sau Mariana Mihuţ, vor fi difuzate de Radio România Cultural.

23 Martie 2020, 11:51 (actualizat 23 Martie 2020, 11:57) |
Audiobook

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Radio România Cultural, acestea vor fi difuzate în a doua parte a emisiunii 'Scena şi ecranul', de luni până vineri, de la ora 15,30, într-o selecţie a realizatorului RRC Eugen Lucan.

În primul episod al campaniei, publicul va putea afla cum ne vedea pe noi, românii, Neagu Djuvara, ascultând audiobook-ul "Şocul întoarcerii".

"Istoric şi diplomat trimis în misiune la Stockholm chiar în dimineaţa zilei de 23 august 1944, Neagu Djuvara avea să rămână în exil. Când se întoarce după aproape o jumătate de veac, constată că România lui nu mai există. Nici oamenii nu mai sunt cum îi ştia, nici măcar ţăranii, categoria socială cea mai rezistentă la schimbare. Djuvara este în situaţia călătorului de altădată în ţările române, numai că el ne compară nu cu o altă ţară, aşa cum făceau acei vechi călători, ci pune faţă în faţă interbelica Românie, bogată, înfloritoare cu ţara ternă, mohorâtă şi cu oameni trişti, pe care o regăseşte după decembrie 1989", se arată în comunicat.

Iniţiativa face parte din cadrul celei de-a doua etape a campaniei "Acasă, împreună cu Editura Humanitas", derulată de Radio România Cultural.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 4°C
IASI 2°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 4°C 8°C
CRAIOVA 2°C 4°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI