Audieri pe tema creșterii ROBOR. BNR a anunțat că luni va avea loc o întâlnire între guvernatorul Mugur Isărescu cu reprezentanții Ministerului de Finanțe

29 ianuarie 2019, 14:01

Discuția a fost convocată de Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, după ce BNR a refuzat invitația ministrului Finanțelor de a discuta subiectul ROBOR.

Pentru a aduce într-un singur loc, în fața parlamentarilor și Ministerul de Finanțe și BNR a fost organizată întâlnirea aceasta, spunea Daniel Zamfir.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu nu a fost însă prezent la discuții. Daniel Zamfir spune că nu a primit niciun răspuns de la BNR.

Pe de altă parte Banca Națională a dat un comunicat presei în care preciza că înainte de a merge în fața parlamentarilor, guvernatorul Mugur Isărescu trebuie să aibă o discuție cu reprezentanții Ministerul de Finanțe. Acesta discuție urmează să aibă loc luni, în Comitetul de Macrostabilitate economică.

Ministrul Finanțelor a confirmat această întâlnire, care a fost solicitată de BNR, pentru a se discuta efectele ordonanței 114, care introduce inclusiv introducerea taxei pe lăcomie.

Ministrul de Finanțe vrea să se discute și pe alte teme cum ar fi ROBOR-ul și limitarea creditării pentru creditele ipotecare destinate populației.

Președintele Comisiei economice a Senatului, Daniel Zamfir, dar și Darius Vâlcov, consilierul de stat al premierului Dancilă acuză băncile de înțelegeri pentru manipularea ROBOR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite