Au pariat la fotbal pe Naționala de tineret, au ghicit egalul cu Franța și au câștigat… de 10 ori mai puțin decât li s-a confirmat inițial

2 iulie 2019, 10:22

Oamenii au verificat biletul pe site-ul agenţiei de pariuri şi au primit confirmarea că biletul e câştigător.

Câteva ore mai târziu, însă, au verificat din nou, iar suma scăzuse de aproape 10 ori.

Colegii mei au verificat marți dimineață, online, biletul – biletul s-a dat câștigător cu suma de 10.240 de lei, după o oră, aproximativ o oră jumate, am verificat din nou biletul, unde era câștigul era cota aceeași – 89,6 – dar câștigul era de 1.131 doar. La cât a fost bucuria de mare că a făcut egal cu Franța și ne-a ieșit biletul, dezamăgirea dimineață a fost la fel de mare„, a povestit unul dintre pariori.

Pariul fusese acceptat cu 3 zile înainte.

Când au cerut explicaţii, li s-a spus că a fost, de fapt, o eroare de sistem. Drept urmare, li s-a oferit o sumă mult mai mică.

Cei 10 au refuzat să ridice banii şi au angajat un avocat care le-a spus că au şanse mari să câştige.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă