Au învins boala, se luptă cu sistemul. Supravieţuitoarele cancerului de sân cer sprijinul guvernanților

Supravieţuitoare ale cancerului de sân i-au cerut joi premierului soluţii clare pentru problemele urgente cu care se confruntă: de la decontări pentru teste și terapie, la încadrarea mastectomiei în grad grav de handicap sau finanţarea salariilor navigatorilor de pacienţi. Octombrie este luna internațională de conştientizare a cancerului de sân.

06 Octombrie 2022, 23:14 (actualizat 06 Octombrie 2022, 23:59) Știrile TVR |

La 32 de ani, când credea că are toată viaţa înainte, Anca a aflat că are cancer la sân.

Anca Tănăsescu, supravieţuitoare de cancer: Am fost purtată din cabinet în cabinet, până când am reușit să găsesc singură o echipă de medici fantastici. Să stai pe un scaun, să treacă toată lumea pe lângă tine sau să ți se spună nu intra acum în cabinet, te chem eu, să fii practic pierdut, să ți se facă o investigaţie şi să nu ştii ce înseamnă.

Pornind de la propria experiență, ea a devenit un sprijin pentru alte femei. Este nagivator de pacienţi.

Anca Tănăsescu, supravieţuitoare de cancer: Mă simt coplesită, pentru că trecutul meu e încă acolo, dar în același timp primesc forţa să merg mai departe pentru că ştiu că i-am dăruit un zâmbet. Ceea ce lipsește în momentul acesta este linia de bugetare în spitalele publice. Ca meserie există din 2016.

Doar că lupta nu se termină atunci când medicul spune că o pacientă s-a vindecat.

Aceste femei au nevoie şi de pshioterapie. Aproape 90% dintre cele care au trecut prin boală se confruntă cu depresia.

Astfel că solicită guvernanților să deconteze ședințele de psihoterapie. Dar și mănuşile şi manşoanele compresive pentru cele care acum suferă de limfedem, testările genetice și alte teste de care depinde planul de tratament oncologic.

O altă solicitare a fost legată şi clarificarea modului în care sunt făcute încadrările în grad de handicap sau decontarea protezelor mamare la 2 ani, nu la 3, aşa cum este acum.

Nicolae Ciucă, premierul României: Nu cred că este atât de complicat să avem o procedură prin care să se stabilească încadrarea în gradul de handicap. Partea asta de decontare a protezelor o dată la 2 ani. E o chestiune care trebuie decisă. Dacă atât spune producătorul, așa trebuie făcut. O decontăm la 2 ani.

O parte din solicitările pacientelor oncologice fac parte din Planul naţional de luptă împotriva cancerului, ce a trecut deja de Senat şi urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor.

Dintre bolile oncologice, cancerul de sân este a doua cauză de deces pentru femei, după cel pulmonar.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 13°C
IASI 6°C 13°C
CLUJ 9°C 13°C
CONSTANTA 13°C 18°C
CRAIOVA 8°C 14°C
BRASOV 11°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI