Au început pregătirile pentru târgurile de Crăciun

16 octombrie 2022, 19:01

Unul dintre primele târguri de Crăciun deschise în țară va fi cel de la Sibiu, care are o tradiție de 15 ani. Pentru a face economie, organizatorii au optat pentru instalații dotate cu becuri led, cu consum redus. Chiar și așa, primăria se așteaptă la o factură de 100.000 de euro, dublă față de anul trecut.

La Cluj Napoca, autoritățile promit că Târgul de Crăciun din acest an nu va fi afectat de criza din domeniul energiei. Totuși, pentru a reduce costurile, organizatorii ar putea renunța la amenajarea patinoarului.

Municipalitatea din Brașov a alocat în acest an, pentru organizarea târgului de Crăciun, 900.000 de lei, la care se vor adăuga sumele necesare pentru iluminatul festiv. Pentru a face economie însă, instalațiile ar putea fi oprite pe timpul nopţii.

La Craiova, peste un milion de beculețe, păpuși supradimensionate, lampioane și figurine luminoase vor împânzi Centrul Vechi al orașului. Zeci de meșteri și sculptori veniți din toate colțurile țării lucrează de zor la căsuțele de poveste care vor fi amplasate la târg.

Anul trecut, Craiova s-a clasat pe locul 6, în topul european al celor mai frumoase târguri de Crăciun.

În Capitală, primăria caută parteneri pentru Târgul de Crăciun, în speranța că astfel va obține o reducere a costurilor.

La București, anul acesta târgul va fi în Piața Constituției între 30 noiembrie și 26 decembrie. Toți operatorii care vor să se implice sunt invitați să se incrie până pe 24 octombrie.

Anul trecut, evenimentul organizat în Piața Universității a stârnit nemulțumiri în rândul publicului din cauza spațiului mic alocat, dar și a taxei de acces.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite