Au început negocierile pentru formarea unui nou guvern. Luni, 14 decembrie, au loc consultări la Cotroceni cu președintele Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o primă întâlnire cu liderii viitoarei coaliții de dreapta și cu premierul propus de PNL, Florin Cîțu. Practic, PNL, USR Plus și UDMR au convenit că vor merge împreună la guvernare. Sâmbătă încep negocierile oficiale, iar luni președintele Iohannis va avea consultări cu partidele pentru a-l desemna pe noul prim-ministru.

10 Decembrie 2020, 12:54 (actualizat 10 Decembrie 2020, 20:27) |
Consultari cu PSD la Cotroceni / FOTO: Arhivă

Președintele Klaus Iohannis a invitat partidele luni, 14 decembrie, la Palatul Cotroceni, pentru negocieri.

Consultările vor avea loc  după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

• Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);

• Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;

• Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

• Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

• Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

PNL, USR PLUS și UDMR vor începe negocierile pentru a forma guvernul și majoritatea parlamentară sâmbătă. Președintele Klaus Iohannis a vorbit deja cu liderii noii coaliții și le-a spus ce așteptări are: un guvern suplu, cu maximum 18 ministere, care să fie gata imediat după instalarea noului parlament dar și un acord politic foarte clar între cele trei formațiuni .

Ponderea formațiunilor în guvern va respecta rezultatul votului. Într-un eventual guvern cu 18 ministere, 10 ar reveni PNL, 6 USR-PLUS și 2 UDMR. Liberalii își doresc și postul de președinte al Camerei Deputaților, însă cei de la USR Plus dau semne că nu s-ar mulțumi cu șefia Senatului.

UDMR ar vrea să preia Ministerul Culturii, pe care l-a mai deținut, dar, deocamdată, preferă să nu vorbească prea mult despre negocierile la care confirmă că vor participa. În schimb, social-democrații se declară revoltați de propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru, actualul ministru de Finanțe, Florin Cîțu și cred că reprezentantul lor, Alexandru Rafila, e cel mai potrivit acum.

Luni, președintele Iohannis va avea consultări cu toate partidele reprezentate în parlament și urmează să desemneze premierul care va fi susținut de coaliția PNL, USRPLUS și UDMR. Prima șansă o are Florin Cîțiu, propus de PNL. Votul de investitură va putea fi cerut după 21 decembrie, când se va instala noul paralment.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ALEGERI PARLAMENTARE 2020
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 11°C 16°C
CLUJ 12°C 14°C
CONSTANTA 16°C 15°C
CRAIOVA 13°C 14°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI