Profesorii care greşesc, interzişi trei ani. Măsura a fost luată în urma diferenţelor mari între notele iniţiale şi cele finale

Profesorii care au corectat greşit lucrările de examen nu vor mai avea dreptul să se înscrie în comisiile de specialitate în următorii trei ani. Măsura a fost luată după ce s-au descoperit diferenţe mari între notele iniţiale şi cele finale.

15 Iulie 2019, 12:01 (actualizat 15 Iulie 2019, 19:45) |
Elevii primesc o nouă șansă
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

14 lucrări de la Evaluarea Naţională au avut diferenţe mari de notare doar în Capitală. De exemplu, o lucrare la matematică a fost notată, iniţial, cu 5.90, iar după contestaţie elevul a obţinut 9.50. În acest caz, profesorii care au greşit nu vor mai avea dreptul să corecteze în următorii trei ani, deşi este vorba de nişte profesori foarte buni, cu experienţă. Până acum, această măsură de interdicţie a fost anunţată doar de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Tot în Capitală, inspectorul şcolar general a propus meditaţii de weekend pentru tinerii care au absolvit liceul în anii trecuţi, pentru că lor le scad şansele de la an la an, deoarece sunt prinşi cu serviciul şi nu mai au timp pentru pregătire. Asta s-a văzut şi în procentul de promovare de anul acesta. Abia un sfert din absolvenţii promoţiilor anterioare au reuşit să promoveze examenul maturităţii.

Cei care nu au reuşit în această sesiune, mai au o şansă în toamnă. Înscrierile pentru bacalauretul de toamnă au început astăzi şi se vor încheia vineri, iar cei care mai au de susţinut examene de corigenţă se pot înscrie pe 26 iulie.

A doua sesiune a bacalaureatului se va desfăşura în perioada 21 august – 7 septembrie

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe 21 august urmează să se susţină proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august, Limba şi literatura maternă, proba scrisă şi pe 23 august, proba obligatorie a profilului, proba scrisă.

Pe 26 august se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării,  proba scrisă, pe 27 şi 28 august, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 29 august, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pe 30 august şi 2 septembrie, evaluarea competenţelor digitale.

În zilele de 2 şi 3 septembrie se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 3 septembrie vor fi afişate rezultatele la probele scrise, până la ora 12,00.

Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi între orele 12,00 şi 16,00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 12°C
IASI 8°C 9°C
CLUJ 6°C 8°C
CONSTANTA 10°C 11°C
CRAIOVA 8°C 10°C
BRASOV 6°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI