Au început înscrierile la grădiniță. În fiecare grupă vor fi cel mult 20 de copii

30 mai 2022, 09:04

Grădinițele nu mai pot înscrie într-o grupă mai mult de 20 de copii. Așa prevăd noile reguli. În aceste condiții părinții sunt și mai grăbiți să prindă un loc în grădinița preferată.

Cele mai căutate sunt grădinițele din cartierele de blocuri.

În Cluj, mulţi părinţi aleg de la bun început o grădiniță privată, așa că presiunea pe cele de stat este în scădere. Totuși, clujenii cer autorităților să deschidă mai multe grădinițe publice.

Înscrierea copiilor cu vârste între 3 şi 5 ani se va face în 2 etape. În cazul în care numărul cererilor depăşeşte locurile disponibile, se face o selecție care ține cont de mai mulți factori: proximitate, frați mai mari care sunt în acea grădiniță. În toată ţara, sunt 665 de mii de locuri pentru educaţie timpurie.

Autoritățile au menționat că acolo unde numărul cererilor de înscriere va fi mai mare decât cel al locurilor disponibile, unitatea de învățământ va aplica mai multe criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, după cum urmează:

Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupun existența:

– unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii

părinți);

– unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

– unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate, în anul școlar următor, în unitatea de învățământ respectivă;

– unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite