Au început ședințele de repartizare pentru profesorii care au trecut cu bine de examenul de titularizare. Pentru că nu sunt suficiente locuri, mulți optează pentru o catedră în alt județ

13 august 2020, 13:20

Ședințele de titularizare a cadrelor didactice au debutat cu repartizarea pe posturi, pe perioadă nedeterminată, a profesorilor care ocupau un loc în învățământ pentru o perioadă de 4 ani.

În perioada următoare vor avea loc mai multe astfel de ședințe, în urma cărora vor fi repartizați pe posturi cei care au trecut cu bine de examenul de titularizare de luna trecută.

În acest an, Ministerul Educației le permite cadrelor didactice care au susținut titularizarea într-un județ să obțină un post definitiv în unitățile de învățământ din alt județ.

Așa se face că peste 50 de profesori care au trecut cu bine de examenul național de titularizare au ales, din lipsa locurilor disponibile, să ocupe o catedră într-un alt județ. Există și 7 cadre didactice din afara Oltului care au optat să predea în școlile și liceele din județ.

La nivelul județului Olt sunt disponibile pentru titularizare cu puțin peste 20 de posturi. Cele mai multe locuri sunt în învățământul preșcolar și primar.

Există, însă, disponibile pentru cei care vor să predea pentru o perioadă determinată, peste 500 de catedre și fracții de catedre.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite