„Nu mai am nimic”. Au fugit pur și simplu din case după ce apele umflate ale râului Putna s-au revărsat și au inundat o parte din comună. S-a întâmplat duminică dimineață, la Biliești, Vrancea

20 iunie 2021, 21:08

La Biliești a plouat toată noaptea. Dimineață, apele umflate ale râului Putna s-au revărsat și au inundat o parte din comună.

Zeci de oameni au fost nevoiți să fugă din calea puhoaielor doar cu hainele de pe ei.

În unele gospodării, apa a depășit chiar și un metru. A fost nevoie de ajutorul pompierilor, care i-au scos pe oameni cu barca pneumatică. 17 dintre ei au fost scoși de pompieri cu bărcile. 40 au reușit să ajungă într-o zona sigură.

Localnicii retrăiesc coșmarul inundațiilor istorice din 2005.

În total, 70 de gospodării au fost afectate. La jumătate dintre ele, apa a intrat și în case. Autoritățile susțin că pagubele ar fi fost mult mai mari dacă nu s-ar fi făcut, cu puțin timp înainte de inundații, o breșă în canalul de irigații de la marginea localității.

Autoritățile județene vor face demersuri la guvern pentru construirea unui dig.

În continuare, pompierii militari acționează în zonă și fac îndiguiri cu saci de nisip. Deși apele au început să se retragă, oamenii sunt în continuare în alertă, pentru că pericolul nu a trecut.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă