Au apărut și falșii ingineri. 30 de persoane sunt cercetate pentru că ar fi obținut diplome fără să fi mers la cursuri și fără să fi dat examenul de licență

18 februarie 2019, 18:24

30 de persoane au ieșit pe poarta Universității de Construcții din București cu diploma de licență în mână, fără să fi urmat cursurile și fără să fi dat examenul de licență. Neregulile de la Facultatea de Geodezie au devenit publice după ce conducerea Universității a cerut verificarea tuturor diplomelor eliberate în perioada 2001-2018.

Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universității de Construcții București: „Ei nu au notele consemnate în cataloage şi în centralizatoare. Deci, un student din 2003 care a fost la un curs şi l-a promovat are o notă în calalog şi are o notă în centralizator. Ori unii dintre ei erau şi exmatriculaţi de la noi. Erau transferaţi la alte universităţi”.

Conducerea Universității a făcut plângere la poliție și a anunțat Ministerul Educației despre diplomele întocmite în mod fraudulos.

Falsurile sunt acum obiectul unei anchete penale, iar în acest timp conducerea Universității de Construcții București a anulat diplomele în cauză.

Conducerea Universității a aflat că cel puțin șapte dintre cei treizeci de falși ingineri au obținut autorizații și au avut dreptul să realizeze și să verifice lucrări de specialitate. Un inginer geodez face planuri de cadastru și măsurători pentru suprafețe, cote, înălțimi necesare construirii de clădiri, drumuri și poduri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă