Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Atletico Madrid-Chelsea 0-0 / Spectaculoasa Atletico, blocată de maiestuoasa defensivă a lui Chelsea

22 Aprilie 2014, 23:54 (actualizat 23 Aprilie 2014, 21:57) |
Atletico Madrid - Chelsea 0-0
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Chelsea este prima echipă care nu pierde în acest sezon al Ligii Campionilor pe Vicente Calderon, după ce a rezistat eroic în faţa valurilor ofensive ale lui Atletico Madrid. Elevii lui Diego Simeone nu au găsit decât rareori culoare spre poarta lui Mark Schwarzer, înlocuitorul lui Petr Cech din minutul 18, din cauza unei accidentări. Chiar şi atunci când puţinele centrări ale alb-roşilor au ajuns la atacanţii gazdelor, loviturile de cap ale madrilenilor au fost slabe, ori neinspirate.

Manşa a doua va avea loc în data de 30 aprilie, pe Stamford Bridge.

Dacă de la Atletico va lipsi căpitanul Gabi, englezii vor fi lipsiţi de aportul lui Frank Lampard şi Jon Obi Mikel, din cauza cumului de cartonaşe galbene. De asemenea, de la oaspeţi a ieşit accidentat şi John Terry, după ce a fost călcat în propriul careu de 6 metri de Diego Costa.

Componenţa echipelor:

  • Atletico Madrid: Courtois - Juanfran, Miranda, Godin, Filipe Luis - Raul Garcia (David Villa '86), Gabi, Mario Suarez (Sosa '79), Koke - Diego (Arda Turan '60) - Diego Costa. Antrenor: Diego Simeone
  • Chelsea: Cech (Schwarzer '18) - Azpilicueta, Cahill, Terry (Schurrle '73), A. Cole - Mikel, David Luiz, Lampard - Willian (Demba Ba '90+4), Torres, Ramires. Manager Jose Mourinho

Meciul a fost arbitrat de suedezul Jonas Eriksson, ajutat la cele două linii de Mathias Klasenius şi Daniel Wärnmark.

Statistica meciului Atletico - Chelsea, potrivit UEFA:

  • şuturi pe poartă: 10 - 3
  • şuturi la poartă: 16 - 2
  • bare 0 - 0
  • cornere: 6 - 4
  • atacuri periculoase: 46 - 15
  • pase totale (reușite): 574 (75 %) - 321 (56 %)
  • off-side-uri: 4 - 0
  • faulturi comise: 13 - 17
  • cartonaşe galbene: 2 - 3
  • posesia balonului: 62 % - 38%

FINAL DE MECI. Formidabila defensivă gândită de Jose Mourinho a blocat spectaculosul joc ofensiv al lui Atletico Madrid.

Min. 90++5 Corner pentru Chelsea, de pe flancul stâng. Courtois reţine şi îşi pune echipa pe contraatac.

Min. 90+4 Demba Ba l-a înlocuit pe Willian, care a făcut astăzi un joc eminamente defensiv, la fel ca întreaga echipă a britanicilor, cu excepţia lui Torres.

Min. 90+3 Arda Turan a şutat pe lângă poartă, de la 25 de metri, lateral stânga. La faza următoare, Diego Costa a şutat mult peste poartă, de la colţul drept al careului de 16 metri.

Min. 90+2 Diego Costa a trimis slab, cu capul, în braţele lui Schwarzer, din 7 metri.

Min. 90+1 S-au anunţat 5 minute de prelungire.

Min. 89 Miranda l-a faultat pe Torres în colţul drept al careului de 16 metri. Lovitură liberă deosebit de periculoasă pentru oaspeţi. David Luiz a trimis peste poartă.

Min. 88 Diego Costa a trimis cu capul în... capul lui Azpilicuetza, din 4 metri! Numeroasele atacuri ale lui Atletico sunt finalizate rareori cu centrări care-şi ating ţinta.

Min. 86 David Villa a intrat în locul lui Raúl García.

Min. 84 Raúl García a trimis balonul pe plasă, din 8 metri, după o acţiune pe flancul drept a lui Juanfran, cel mai periculos jucător al gazdelor în această a doua repriză.

Min. 82 Diego Costa a încercat o foarfecă, de la 16 metri, însă mingea a fost trimisă slab, într-o direcţie greşită.

Min. 80 Raúl García a trimis peste poartă, cu capul, din 6 metri, uşor lateral stânga.

Min. 79 Juanfran l-a dribalt spectaculos pe Willian, aproape de linia de fund, pe flancul drept, dar lovitura de cap a lui Arda Turan, din 5 metri, a trecut pe lângă poartă. Imediat după aceea, Mario Suarez a fost înlocuit de Jose Sosa.

Min. 78 Centarea lui Juanfran de pe flancul drept a fost reluată peste poartă de Raúl García, cu capul, de la 9 metri, lateral stânga. Ibericii continuă să atace în valuri.

Min. 76 Şutul lui Gabi, de la 20 de metri, a fost deviată în corner de Schwarzer. Lovitura de colţ a rămas fără rezultat.

Min. 74 Raúl García a şutat în blocajul lui Mikel, de la 7 metri, după care meciul a fost întrerupt, din cauza unor îmbrânceli dintre jucători. Jon  Obi Mikel şi Gabi au primit câte un cartonaş galben, astfel că ambii jucători vor rata manşa a doua.

Min. 72 John Terry părăseşte accidentat terenul, iar în locul său va intra în curând rapidul Schürrle.

Min. 68 Atletico atacă în continuu, iar Chelsea apelează tot mai des la mingi lungi, la bătaie, pentru Fernando Torres, recuperate cu uşurinţă de apărătorii gazdelor.

Min. 64 Primul cartonaş galben al meciului i-a fost arătat lui Frank Lampard, care va rata astfel meciul retur. Experimentatul mijlocaş britanic l-a faultat din spate pe Arda Turan, la mijlocul terenului.

Min. 64 Atacuri succesive ale lui Atletico, derulate în preajma careului englezilor, dar elevii lui Jose Mourinho continuă să închidă toate culoarele spre poarta lor.

Min. 60 Şutul lui Diego, de la 25 de metri, a trecut pe lângă poartă. Imediat după aceea, brazilianul a fost înlocuit de Arda Turan.

Min. 59 Şutul lui Fernando Torres, după o frumoasă cursă pe flancul stâng, presărată cu driblinguri spectaculoase, a fost reţinut de Courtois.

Min. 56 Corner al lui Chelsea, de pe partea stângă. Ibericii s-au apărat exemplar şi au respins atacul, dar englezii au rămas în atac. Lovitura de colţ a fost repetată, din cauza ţinerilor de tricou reciproce în careul lui Courtois.

Min. 55 Diego a şutat în braţele lui Schwarzer, de la 17 metri, la o fază la care portarul australian respinsese nefericit o minge centrată din flancul stâng.

Min. 53 Primul corner al reprizei aparţine gazdelor, acordat de Ashley Cole. Koke a trimis însă direct în braţele lui Schwarzer a patra lovitură de colţ de care au beneficiat ibericii în acest meci.

Min. 50 David Luiz se resimte după un fault al lui Diego, astfel că meciul este întrerupt, spre furia lui Diego Simeone, care dorea ca fundaşul brazilian să primească îngrijiri medicale în afara terenului.

Min. 48 Prima acţiune periculoasă de atac a gazdelor se încheie cu un fault în atac, după ce, la faza precedentă, Lampard a şutat prima oară pe poartă în acest joc, dar Courtois a reţinut fără probleme.

A ÎNCEPUT REPRIZA A DOUA. Chelsea a repus balonul în joc.

Statistica meciului Atletico - Chelsea, după primele 45 de minute, potrivit UEFA:

  • şuturi pe poartă: 6 - 1
  • şuturi la poartă: 4 - 1
  • bare 0 - 0
  • cornere: 3 - 2
  • atacuri periculoase: 26 - 5
  • pase totale (reușite): 311 (78 %) - 168 (60 %)
  • off-side-uri: 3 - 0
  • faulturi comise: 6 - 9
  • cartonaşe galbene: 0 - 0
  • posesia balonului: 63 % - 37%

Min. 45+5 PRIMA REPRIZĂ SE ÎNCHEIE.

Min. 45+1 Lovitură liberă pentru Chelsea, din colţul drept al careului mare, după un fault al lui Godin asupra lui Torres. David Luiz a şutat direct în zid, după care s-a plâns că zidul nu a respectat distanţa regulamentară.

Min. 45+1 Şutul lui Diego, de la marginea careului de 16 metri, a fost reţinut de Schwarzer.

Min. 45 S-au anunţat 4 minute de prelungire.

Min. 44 Al treilea corner al lui Atletico a fost exectat scurt de Koke, de pe flancul drept, dar Chelsea a respins şi acest atac. Britanicii se apără cu toate liniile, în faţa unei echipe care trimite centrări în careu din toate poziţiile terenului, fără succes, însă.

Min. 41 Şutul lui Diego Costa, de la 8 metri, a fost blocat de Azpilicueta, iar ibericii au solictat penalty, însă brigada suedeză de arbitri a lăsat jocul să continue.

Min. 37 Atletico a avut posesia mingii timp de 61%, până acum. Primul corner al lui Chelsea a fost executat de Lampard, de flancul stâng, dar Courtois a reţinut fără probleme de pe linia careului de 6 metri.

Min. 34 Şut bun al lui Mario Suárez, de la 30 de metri, care a trecut puţin pe lângă bara din stânga lui Schwarzer. Mario Suárez nu a punctat în acest sezon în nicio competiţie.

Min. 32 Lovitură liberă pentru Atletico, de la 35 de metri, lateral stânga, după un fault al lui Jon Obi Mikel asupra lui Koke, dar Lampard a respins din centrul careului, cu capul. Britanicii sunt imbatabili, până acum, la fazele aeriene.

Min. 30 Raúl García a trimis cu capul peste poartă, din 8 metri, după un duel aerian cu Ashley Cole.

Min. 28 Pe un contraatac rapid, iniţiat de Willian, din faţa propriului careu, Ramires a şutat pe lângă poartă, în diagonală, de la 20 de metri, de pe partea dreaptă. Potrivit statisticii UEFA, acesta a fost al treilea şut la poartă al brazilianului de 27 de ani în această ediţie a Ligii Campionilor. Mijlocaşul nu a şutat niciodată pe poartă în acest sezon.

Min. 22 Courtois a ajuns la o minge înaintea lui Torres, în flancul drept de atac al oaspeţilor. Până acum, raportul posesiei mingii este de 65% - 35% în favoarea lui Atletico.

În acest sezon, Mark Schwarzer a jucat o singură dată (în eşecul cu Sunderland, scor 1-2), iar acesta este debutul său în Champions League.

Min. 17 Şi al doilea corner a fost executat tot de Koke, dar mijlocaşul a recentrat greşit, după respingerea englezilor, astfel că mingea a ieşit în afara suprafeţei de joc.

Min. 15 Petr Cech va fi schimbat, la o fază la care s-a lovit de bară, la braţul stâng, după un corner executat excelent de Koke, de pe flancul stâng. Cech, care a reuşit să devieze peste poartă, va fi înlocuit de australianul de 41 de ani Mark Schwarzer.

Min. 13 Chelsea a dus jocul departe de poarta proprie, dar nu a creat încă nicio acţiune periculoasă.

Min. 10 Raul Garcia l-a faultat pe Cahill la 18 metri de poarta lui Cech, astfel că un nou atac al ibericilor a luat sfârşit.

Min. 8 În aceste prime minute, Atletico a avut posesia balonului 73% din timpul efectiv de joc.

Min. 5 Gazdele încep ofensiv acest meci, astfel că britanicii sunt masaţi la 25 de metri de propria poartă.

Min. 2 Diego a şutat prima oară spre poartă în acest meci, dar mingea a trecut departe de poarta lui Petr Cech.

ACTUALIZARE 21:47 PARTIDA A ÎNCEPUT. Spaniolii au avut lovitura de începere.

ACTUALIZARE 21:41 Echipele au intrat pe teren.

ACTUALIZARE 21:00 Echipele de start:

  • Atletico: Courtois - Godín, Filipe Luís, Juanfran, Miranda - Mario Suárez, Koke, Raúl García, Gabi - Diego, Diego Costa. Rezerve: Aranzubia, Alderweireld, Tiago, Arda Turan, Cristian Rodríguez, Sosa, Villa. Antrenor: Diego Simeone
  • Chelsea: Čech - Cole, David Luiz, Cahill, Terry - Azpilicueta, Ramires, Lampard - Mikel, Willian, Torres. Rezerve: Schwarzer, Aké, Kalas, Oscar, Van Ginkel, Schürrle, Ba. Manager: Jose Mourinho

AVANCRONICA PARTIDEI:

VIDEO
Avancronica Atletico Madrid - Chelsea
Atletico Madrid, club aflat la a 13-a semifinală europeană, nu a mai ajuns în această fază a competiției din 1974, când a jucat și finala (după 0-0 în deplasare și 2-0 acasă cu Celtic Glasgow), iar celelalte două semifinale de Champions League din palmares au fost disputate în 1971 (1-0 acasa, 0-3 ”afară” cu Ajax Amsterdam) și 1959 (1-2 în deplasare, 1-0 pe teren propriu și 1-2 într-un al treilea meci, cu Real Madrid).

Chelsea, pentru a 12-a oară în penultimul act al unei competiții continentale, a mai jucat în semifinalele Ligii în anii 2004, 2005, 2007-2009, 2012.

VIDEO
O scurtă istorie a unui club la modă, Atletico Madrid
Pe de altă parte, dacă Atletico Madrid nu a jucat decât o singură data finala celei mai importante competiții continentale intercluburi, în 1974, contra lui Bayern München (1-1 pe 15 mai și 0-4 în 17 mai, pe fostul stadion Heysel, din Bruxelles), Chelsea a jucat doua finale și de fiecare dată a ajuns la loviturile de departajare: în 2008 a pierdut-o pe cea de la Moscova, în fața lui Manchester United (1-1, 5-6), iar în 2012 a câștigat-o pe cea de la München chiar în fața lui Bayern (1-1, 4-3).

În afară de Supercupa din urmă cu doi ani, cele două echipe s-au duelat în grupele Ligii Campionilor în 2009. Britanicii s-au impus pe Stamford Bridge cu 4-0 (Kalou '41, '52, Lampard '69, Perea '90+1-autogol), iar apoi cele două formații au remizat, scor 2-2 (Agüero '66, '90+1 / Drogba '82, '88).

Atletico Madrid s-a duelat de 21 de ori cu echipele britanice în cupele europene și nu a fost niciodată învinsă acasă, dar a pierdut 5 astfel de meciuri în deplasare. Pe Vicente Calderon, Atletico a câștigat 5 jocuri împotriva englezilor și a remizat de 4 ori. În deplasarile din Anglia s-a impus de 3 ori și a mai reușit alte 4 rezultate de egalitate.

Unul dintre cei mai importanți atacanți ai lui Chelsea, Fernando Torres, a fost jucatorul lui Atletico între 2001-2007 (214 partide, 82 de reușite) și este cel mai tânar capitan din istoria madrilenilor, la doar 19 ani. La conferințele de presă de dinaintea jocului, ambii tehnicieni l-au amintit în declarațiile oferite și pe fotbalistul de 30 de ani.

"Când va intra pe teren, va da totul pentru Chelsea, ca un profesionist. Nu spun că va intra din primul minut, dar el nu se ascunde niciodată, simțim asta în fiecare zi. Vorbim despre fotbalul spaniol și e un mare suporter al lui Atletico, dar e un profesionist", a spus Jose Mourinho.

"Iubește acest club, e clubul lui, sunt oamenii lui. Mereu își amintește de noi, ne păstrează în mintea lui, mereu întreabă de noi. E de aici. În adâncul lui, e unul dintre noi. Oriunde se află și pentru oricine va juca, va fi mereu un fan Atletico", a susținut și Diego Simeone.

Pe de alta parte, echipa la care activa Diego Simeone în 2004, SS Lazio, a fost eliminată în semifinalele Cupei UEFA de FC Porto, grupare antrenată de Jose Mourinho, după 1-4 pe Estádio das Antas și 0-0 pe Olimpico, din Roma. Diego Simeone nu a jucat decât în tur, când a fost schimbat în minutul 72 cu Giuliano Giannichedda. Tehnicianul Roberto Mancini l-a ținut doar pe bancă, în retur, pe actualul antrenor al celor porecliți, printre altele, Los Colchoneros.

VIDEO
Thibault Courtois, între Atletico Madrid și Chelsea
Imediat dupa tragerea la sorți, conducerea madrilenilor anunța că, potrivit contractului de împrumut al portarului Thibault Courtois, de la Chelsea, acesta nu ar avea drept de joc în duelul direct, dar UEFA a anunțat prompt, în mai puțin de o oră, ca astfel de clauze sunt nule în competițiile europene.

”Integritatea competiției este un principiu fundamental al UEFA. Atât Champions League, cât și Regulamentul nostru Disciplinar conțin dispoziții clare cu privire la influențarea participării jucătorilor altei echipe la meci.

De aici se desprinde că orice clauză a unui contract privat între două cluburi care violează această condiție este totalmente nulă, invalidă și inaplicabilă din punct de vedere al UEFA.

Tentativa de a impune îndeplinirea unei astfel de clauze presupune o violare a RegulamentuluI Disciplinar al UEFA și a Champions League și va fi sancționată în consecință”.

La puțin timp după aceea, și Chelsea, prin vocea administratorului delegat, Bruce Buck, a precizat că ”ar fi deplasat și paranoic” să nu-i permită lui Courtois să joace împotriva formației antrenate de Jose Mourinho.

"Bineînţeles că îl lăsăm să joace. Dacă am face invers, ar fi deplasat şi paranoic. Suntem mai presus de astfel de practici", a declarat Buck pentru beIN Sports Anglia, citat de L'Equipe.

Cu toate acestea, presa britanică scria că Jose Mourinho pare decis să-l recheme la echipă pe portarul aflat sub contract înca doi ani cu londonezii și să nu-l folosească niciun minut, dacă va juca în ”dubla” cu echipa sa.

Atletico Madrid a câștigat toate cele 5 partide jucate pe teren propriu în acest sezon al Ligii Campionilor: 3-1 cu Zenit Sankt Petersburg, 4-0 cu Austria Viena, 2-0 cu FC Porto, 4-1 cu AC Milan și 1-0 cu FC Barcelona.

De cealaltă parte, Chelsea a reușit, în deplasare, două victorii (4-0 la București, cu Steaua, și 3-0 la Gelsenkirhen, cu Schalke 04), o remiză (1-1 la Istanbul, cu Galatasaray) și a înregistrat doua eșecuri (0-1 la Basel și 1-3 cu Paris Sant-Germain).

Statistica celor doua echipe în actuala ediție a Ligii Campionilor, potrivit UEFA:

  • goluri marcate: 22 - 18
  • șuturi pe poarta: 77 - 74
  • șuturi la poarta: 49 - 48
  • posesia mingii: 44% - 52%
  • pase totale: 5.085 - 5.914
  • pase reușite: 3.518 - 4.545
  • bare: 5 - 6
  • cornere: 44 - 51
  • off-side-uri: 19 - 17
  • faulturi comise: 155 - 153
  • faulturi suferite: 141 - 140
  • cartonașe galbene: 23 - 21
  • cartonașe roșii 0 - 0

Rezultatele "sferturilor" Champions League:

1 aprilie

2 aprilie

8 aprilie

9 aprilie

Rezultatele optimilor de finală ale Ligii Campionilor:

18 februarie

19 februarie

25 februarie

26 februarie

11 martie

12 martie

18 martie

Ierarhia golgheterilor Ligii Campionilor:

  • 14 - Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
  • 10 - Zlatan Ibrahimovic (PSG)
  • 8 - Lionel Messi (FC Barcelona)
  • 7 - Diego Costa (Atletico Madrid)
  • 6 - Robert Lewandowski (Bayern München), Sergio Agüero (Manchester City)
  • 5 - Thomas Müller (Bayern München), Gareth Bale (Real Madrid), Marco Reus (Borussia Dortmund), Álvaro Negredo (Manchester City), Arturo Vidal (Juventus Torino)
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI -1°C 3°C
IASI -2°C 2°C
CLUJ -2°C 1°C
CONSTANTA -2°C 1°C
CRAIOVA -3°C 0°C
BRASOV -6°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Februarie 2019, 05:51
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7759.22
Variatie: -1.13%
TLV
1.91
2.39%
BRD
12.10
2.28%
SNG
31.60
1.56%
FP
0.89
0.22%
SIF1
2.20
0.46%
SNN
9.33
0.97%
TGN
341.00
0.58%
SIF3
0.25
1.4%
SNP
0.34
1.43%
SIF5
2.04
0.49%
ARHIVĂ ȘTIRI