Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CUPA SPANIEI

Atletico Madrid a câştigat Cupa Spaniei pe Santiago Bernabeu, contra lui Real Madrid

Atletico Madrid şi-a trecut în palmares a zecea Cupă a Spaniei, după ce a dispus de Real Madrid, scor 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, într-a 37-a finală găzduită de Santiago Bernabeu.

Este pentru a şasea oară în istorie când "Albii" pierd o finală a Cupei pe propriul stadion.

18 Mai 2013, 01:13 (actualizat 18 Mai 2013, 01:29) |
Diego Simeone, antrenorul lui Atletico Madrid

Atletico Madrid a cucerit a zecea Cupă a Spaniei, şi prima după 16 ani, în urma unei victorii istorice contra marii rivale, Real Madrid, scor 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, chiar în fieful adversarilor, pe Santiago Bernabeu.

Gazdele au deschis scorul prin Cristiano Ronaldo ('13), oaspeţii au egalat prin Diego Costa ('34), în urma unei faze de senzaţie a lui Radamel Falcao, şi au câştigat trofeul graţie golului înscris de fundaşul central brazilian Miranda ('98).

Realul a încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Cristiano Ronaldo ('113). Tehnicianul Jose Mourinho fusese trimis la vestiare în minutul 78, din cauza protestelor virulente la adresa brigăzii de arbitri.

Real Madrid:
Diego López - Essien, Albiol, Sergio Ramos, Coentrao ('91 Arbeloa) - Xabi Alonso, Khedira, Modric ('91 Di Maria) - Özil, Cristiano Ronaldo, Benzema ('91 Higuain). Antrenor: Jose Mourinho

Atletico Madrid: Courtois - Juanfran, Miranda, Godín, Filipe - Mario Suárez, Gabi - Koke ('113 Raul Garcia), Arda Turan ('111 Rodriguez) - Diego Costa ('107 Adrian), Falcao. Antrenor: Diego Simeone

Acesta este cel de-al treilea trofeu câştigat de tehnicianul Diego Simeone la cârma lui Atletico Madrid, după Europa League (2012) şi Supercupa Europei (2012).

Real Madrid are 18 Cupe ale Spaniei în palmares şi, cu aceasta, 20 de finale pierdute. Atletico Madrid a mai pierdut 9 finale de-a lungul istoriei sale.

Aceasta a fost cea de-a cincea finală a Cupei Spaniei dintre cele două echipe:

  • 1960 Atletico - Real Madrid 3-1
  • 1961 Atletico - Real Madrid 3-2
  • 1975 Real Madrid - Atletico 0-0, 4-3 după executarea penalty-urilor
  • 1992 Atletico - Real Madrid 2-0

Atletico şi Real s-au întâlnit de alte 33 de ori în Cupa Spaniei. "Albii" au câştigat 15 partide, iar Los Colchoneros au învins de 6 ori, restul jocurilor încheindu-se la egalitate.

Ultima victorie a lui Atletico Madrid în faţa lui Real Madrid a avut loc în data de 30 octombrie 1999, 3-1, în campionat, tot pe Santiago Bernabeu. "Albii" aveau 10 triumfuri succesive în faţa marii rivale locale.

Acesta a fost cel de-al 260-lea meci dintre cele două formaţii, iar Atletico a obţinut a 63-a victorie. "Albii" au 141 de succese, iar alte 56 de partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este net superior Realului: 473 de goluri marcate şi 337 primite.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 14°C
IASI 12°C 12°C
CLUJ 12°C 11°C
CONSTANTA 12°C 12°C
CRAIOVA 19°C 12°C
BRASOV 13°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Martie 2019, 12:48
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-03-2019
Deschidere: 7883.39
Maxim: 7910.64
Mimim: 7880.14
Variatie: 0.21%
SNG
30.40
0.33%
FP
0.88
0.23%
TGN
334.50
0.44%
BRD
12.70
0.32%
SIF1
2.15
1.38%
TLV
2.06
0.24%
COTE
77.30
0%
SIF2
1.25
0%
SNP
0.36
0.69%
EL
10.00
1.01%
ARHIVĂ ȘTIRI