Atenţionare meteo de viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Sunt vizate 12 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo Cod galben de viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la peste 1.700 de metri, care va fi în vigoare până miercuri la prânz.

31 Ianuarie 2023, 10:31 (actualizat 31 Ianuarie 2023, 10:38) Știrile TVR |
Cod de viscol

Potrivit ANM, începând de marţi, ora 10:00, până miercuri, ora 12:00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, vor fi perioade cu viscol (rafale în general de 70 - 80 km/h), zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea redusă.

"La munte vor mai fi perioade cu viscol şi în zilele următoare. Local şi temporar în regiunile sud-vestice, iar miercuri (1 februarie) şi în cele centrale şi nord-estice, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 50 - 55 km/h", spun meteorologii.

Judeţele ce se vor afla sub Codul galben de viscol sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Vâlcea, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Ninsori slabe în Capitală

Temperatura maximă în Capitală se va situa, marţi, în jurul valorii de 4 grade, iar în prima parte a zilei vor fi înnorări şi temporar va ninge slab, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 31 ianuarie, ora 10:00 - 1 februarie, ora 12:00.

Potrivit specialiştilor ANM, în prima parte a zilei de marţi vor fi înnorări şi temporar va ninge slab, apoi cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de minus 6 - minus 5 grade, mai coborâtă până spre minus 9 grade în zona periurbană.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 13°C
IASI 18°C 16°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 11°C 9°C
CRAIOVA 18°C 13°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI