Cu o zi înainte de o nouă mobilizare împotriva unei reforme a pensiilor dorită de preşedintele francez Emmanuel Macron, tensiunea politică şi socială a crescut şi mai mult luni în Franţa, odată cu începerea unei dezbateri în parlament asupra textului propus, informează AFP. Atenţionare de călătorie MAE pentru Franţa.
Acest proiect de lege prevede o creştere a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani şi o accelerare a prelungirii duratei de cotizare.
În prima zi de manifestaţii şi de greve, pe 19 ianuarie, între un milion şi două milioane de persoane şi-au clamat opoziţia faţă de această reformă. Sindicatele, arareori atât de unite, speră să reuşească o mobilizare la fel de mare, în vederea întăririi mişcării de contestare, speranţă susţinută de sondaje de opinie ce atestă o respingere tot mai mare a proiectului de lege.
Marţi, greve ar urma să aibă din nou loc în transport şi educaţie.
Deocamdată, guvernul francez rămâne ferm în abordarea sa. Şefa guvernului, Elisabeth Borne, a dat asigurări la sfârşitul săptămânii trecute că majorarea vârstei de pensionare "nu mai este negociabilă", iar ministrul de interne Gerald Darmanin a acuzat o bună parte din opoziţia de stânga că vrea să "aducă dezordine în ţară".
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că marţi este anunţată o grevă generală, la nivel naţional, context în care sunt aşteptate perturbări ale tuturor categoriilor de transport.
Potrivit unui comunicat al MAE, pe linia circulaţiei feroviare naţionale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercites, Transilien) şi internaţionale (Thalys, Eurostar) se vor putea obţine detalii privind mersul trenurilor cu 24 până la 48 de ore în avans şi pot fi consultate site-urile:
De asemenea, transportul public ar putea fi perturbat ca urmare a grevei şoferilor, precum şi din cauza devierii unor linii de transport, pe fondul manifestaţiilor planificate în oraşe.
Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să consulte site-urile reţelei locale de transport pentru prognoze ale circulaţiei, disponibile cu 24 până la 48 de ore în avans, precum şi site-ul RATP: https://www.ratp.fr/, pentru detalii privind circulaţia din regiunea pariziană.
Se preconizează, de asemenea, perturbări ale curselor aeriene, pasagerii fiind rugaţi să verifice eventualele anulări/întârzieri ale zborurilor pe site-ul: https://www.parisaeroport.fr/.
Nu sunt excluse perturbări ale circulaţiei feriboturilor către Regatul Unit şi insula Corsica.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă:
la care pot apela în funcţie de zona în care se află.
MAE recomandă consultarea paginilor web http://paris.mae.ro, http://cgparis.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.