Atenţionare de călătorie în Turcia: Ninge abundent și se circulă cu dificultate. Risc de blocaje rutiere. Aeroportul Internaţional Istanbul funcţionează la capacitate redusă

Atenţionare de călătorie în Turcia
Atenţionare de călătorie în Turcia
26 ianuarie 2022, 16:52

Deplasarea pe autostrada E80 (O3) se desfăşoară în condiţii dificile, anunță Ministerul Afacerilor Externe, care a emis o avertizare de călătorie pentru românii care intenţionează să călătorească în Turcia.

Aeroportul Internaţional Istanbul – Aeroportul Sabiha Gokcen funcţionează la capacitate redusă până joi după-amiază, deservind prioritar zborurile care au fost deviate de pe alte aeroporturi din zonă.

MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze asupra evoluţiei condiţiilor meteorologice şi să ia în calcul reprogramarea călătoriei, pe cât posibil, pentru a evita blocaje în circulaţia rutieră sau pe aeroport.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90 3124477945, +903124477940 şi Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541, +902123580516, +902123583537.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României în Turcia: +90532.318.1726 şi Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet ankara.mae.ro, istanbul.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă