Atenție la bagaje în timpul concediului! Hoț în acțiune, surprins de camerele de supraveghere

Polițiștii din Constanța caută un bărbat suspectat că a furat 10 mii de lei dintr-o unitate de cazare din Mamaia. Individul a fost surprins de camerele de supraveghere. Pe imagini se vede cum a pretins că este turist și apoi a intrat în mai multe hostel-uri, a verificat încăperile și a ajuns într-un birou în care se aflau banii.

23 Iulie 2019, 17:13 (actualizat 23 Iulie 2019, 21:53) |
Un hoț în acțiune
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Era trecut de ora 20.00 când individul a început să verifice câteva unități de cazare din zona Satului de vacanță din Mamaia. Bărbatul s-a comportat ca un turist. A intrat în câteva hostel-uri căutând bani.

În ultima unitate de cazare în care a intrat a dat lovitura. A încercat să intre în camerele unor turiști și, pentru că ușile erau încuiate, a ajuns în biroul administratorului.

Ușa biroului nu era încuiată, iar bărbatul a profitat de acest lucru.

A stat mai puțin de un minut și s-a făcut nevăzut, cu tot cu banii găsiți: 10.000 de lei!

Abia după ce a verificat imaginile înregistrate de camerele video, administratorul unității de cazare și-a dat seama că a fost victima unui furt. A depus plângere la poliție.

Oamenii legii îi sfătuiesc pe turiști să nu lase bunuri de valoare în camerele în care sunt cazați și să încuie ușile și geamurile atunci când sunt plecați.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI