Atenționări meteo cod galben și cod portocaliu, valabile până miercuri seara. Ploi, vânt puternic, ninsori viscolite la munte

Cod galben și cod portocaliu
Cod galben și cod portocaliu
23 octombrie 2018, 11:39

De astăzi, de la ora 22.00, până mâine, la aceeași oră, la munte, îndeosebi la peste 1.500 m altitudine, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, anunță ANM.

Vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea.

La peste 1.800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

În zonele mai joase de relief, în noaptea de marți spre miercuri, vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania. Pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65-70 km/h.

În aceste regiuni va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

În cursul zilei de miercuri, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Codul portocaliu intră în vigoare mâine, la ora 12.00.

În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu vântul va avea intensificări susținute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.

Atenționarea expiră miercuri, la ora 19.00.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite