Atenționări de inundații în 7 bazine hidrografice, până la ora 22.00

Inundații
Inundații
7 august 2018, 16:20

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, până la ora 21.00 se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide şi posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici bazinele hidrografice: din Cricovul Sărat – bazin superior şi mijlociu (judeţul Prahova), Râul Târgului – bazin superior şi afluenţii, şi Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa).

Fenomenele hidrologice periculoase se mai pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Lopanta şi Valea Bădenilor (afluent al râului Dâmboviţa).

Până la ora 22.00 sunt vizate râurile mici bazinele hidrografice: Colentina – bazin superior (județul Dâmbovița), Ialomița – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Pucioasa – amonte S.H. Siliștea Snagovului (județele Dâmbovița și Prahova).

Atenţionările au fost transmise către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă Buzău – Ialomiţa şi Argeş – Vedea, respectiv Sistemele de Gospodărire a Apelor Prahova, Argeş şi Dâmboviţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Englezul care și-a construit zid anti-inundații