Atenție la pericolul din farfurie! În România sunt utilizați peste 300 de aditivi alimentari, inclusiv E-uri interzise în alte țări

20 decembrie 2018, 23:07

Bomboanele de pom pe care toată lumea le cumpără în preajma sărbătorilor au nu mai puțin de 5 aditivi: sorbat de potasiu, sortbitol, invertin și doi emulgatori. Cel puțin unul dintre ei, E 202, se folosește cu restricții în Italia, după ce studiile au arătat că poate provoca alergii. Deși este un conservant folosit mai ales în patiserie și panificație, italienii nu îl vor în pizza. În schimb, la noi l-am găsit inclusiv pe site-urile de anunțuri, la preț redus.

Dacă în cazul bomboanelor de Crăciun eticheta este vizibilă, există și dulciuri unde pentru a vedea ingredientele e o adevărată provocare.  Nu doar etichetele ascunse sunt o piedică în aflarea ingredientelor. Din cauza scrisului extrem de mic, unii au renunțat să mai citească etichetele.

Caragenanul, monoglutamatul de sodiu și nitriții sunt aditivi folosiți în smântâna lichida și în majoritatea mezelurilor. Pot provoca afecțiuni gastrointestinale și neurologice și pot da dependență.

Tartrazina provoacă hiperactivitate la copii și se găsește în scuri. Franţa a interzis-o, România nu.

Franța este mult mai restrictivă când vine vorba de aditivii alimentari. Coloranții amarant, albastru strălucitor și tartrazina întâlniți de regula în sucuri, jeleuri, înghețată sau pentru colorarea medicamentelor pentru copii, au fost interziși.

În România sunt utilizați peste 300 de aditivi alimentari. E 133 colorantul numit Albastru strălucitor a fost  interzis de țări ca Belgia, Franța, Germania. E 123, posibil cancerigen, regăsit în băuturi răcoritoare, înghețată sau supă instant a fost interzis în Austria, Norvegia, SUA și chiar Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite