Atenție la Litoralul pentru toți! Hotelierii și agențiile de turism practică discounturi după bunul plac

Atenţie: "Litoralul pentru toţi", programul care atrăgea turişti la malul mării înaintea sezonului estival, se schimbă. Nimeni însă nu mai garantează pentru preţurile reduse. Hotelierii ar fi ales să se promoveze individual după ce, potrivit unor surse, ar fi fost făcute investigaţii ale Consiliului Concurenţei. Verificări sunt doar în cazul agenţiilor de turism, precizează reprezentanţii Consiliului.

12 Mai 2017, 18:43 (actualizat 12 Mai 2017, 20:24) |
Atenție la Litoralul pentru toți
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

După minivacanţa de 1 mai, în fiecare an, asociaţiile din turism lansau oficial programul "Litoralul pentru Toţi". Astfel erau atraşi turişti la mare şi înaintea sezonului estival la preţuri foarte avantajoase. Anul trecut, tarifele porneau de la 235 de lei un pachet de şase nopţi la un hotel de două stele şi ajungeau până la 900 de lei la 5 stele. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat.

Unele surse susţin că operatorii au ales să lanseze preţuri individuale după ce Consiliul Concurenţei ar fi investigat o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă în programul "Litoralul pentru toţi".

Contactaţi de TVR, reprezentanţii Consiliului Concurenţei au precizat că nu au făcut verificări legate de "Litoralul pentru toţi", dar controlează periodic ofertele agenţiilor de turism. Oferte pentru lunile mai şi iunie există deja. Cu preţuri pe măsură.

Reducerile ar fi de până la 40 la sută. Rămâne de văzut dacă vor veni tot aproximativ 10.000 de turişti, ca şi în primăverile trecute.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI