Ateliere de încondeiat ouă la Cluj-Napoca. ”Batic”, tehnica spectaculoasă de decorare

26 martie 2023, 10:11

Claudiu Cubleșan este unul dintre puținii oameni care mai știe meșteșugul tradițional al încondeierii ouălor de Paște. El folosește o tehnică spectaculoasă de decorare, numită batic. Și îi învață și pe cei mici.

Claudiu Cubleșan, consultant artistic, Centrul pentru Conservarea Culturii Tradiționale Cluj: Eu am terminat Facultatea de Istorie și Filosofie, specializarea Etnologie, și în cadrul cursului de folclor am făcut mai multe ateliere de încondeiat și acolo am prins drag de decorarea ouălor, de tehnic batic.

Folosește condeiul, ceara de albine topită și culori. Procesul este anevoios mai ales că există tot timpul riscul ca oul golit să se spargă. Elevii de la școală Gimnazială ,,Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au fost încântați de nouă descoperire și nu și-au pierdut nicio clipă rabdarea.

Atelierele de încondeiere a ouălor sunt organizate în fiecare an de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Marinela Zegrean Istici, consultant artistic, Centrul pentru Conservarea Culturii Tradiționale Cluj: Un obiectiv important al acestui proiect este că dintre toți copiii și tinerii care participă la aceste ateliere măcar o parte dintre ei să îndrăgească acest meșteșug și să-l ducă mai departe.

Atelierele de încondeiere a ouălor de Paște sunt deschise până la finalul lunii martie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite